Depresia de duminică. Ce trebuie să faci ca să începi săptămâna cu bună dispoziție

Unele persoane sunt afectate de ceea ce specialiștii numesc depresia de duminică. Această stare apare pe fondul unei perioade stresante. Există însă câteva activități care te pot ajuta să te relaxezi și să începi săptămâna cu bună dispoziție. 

Depresia de duminică se manifestă printr-o stare de neliniște și agitație pe care o resimți spre finalul zilei, când te gândești la responsabilitățile pe care le ai începând de luni. Profesorul Cliff Arnell de la Universitatea din Cardiff este de părere că aceste stări nu dispar întotdeauna de la sine și este nevoie de câteva trucuri pentru a scăpa de episodul depresiv, potrivit dailymail.co.uk.

În opinia lui Cliff Arnell, fiecare persoană ar trebui să se bucure din plin de fiecare moment petrecut alături de cei dragi și, mai mult decât atât, să-și programeze activități relaxante, precum ieșiri în oraș, plimbări în aer liber, gătit cu cei dragi sau, de ce nu, anumite activități gospodărești, curățenie, grădinărit. Acestea oferă un sentiment de mulțumire și utilitate, faci ceva pentru tine și te poți bucura imediat de roadele muncii tale. Astfel, nu doar că vei descoperi o stare de bine, însă îți va fi mai ușor să te întorci luni la birou.

Totuși, pihologii sunt de părere că fiecare persoană reacționează în mod diferit și din acest motiv nu poate exista o rețetă universală care să trateze această problemă. De aceea, este musai să optați pentru activitățile care să vă aducă fericire.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel