Denise Rifai rupe tăcerea după cererea în căsătorie a lui Mihai Bendeac: Eventual o să fac și un contract prenupțial

Denise Rifai
Denise Rifai

Denise Rifai a făcut primele declarații după ce Mihai Bendeac a anunțat că a cerut-o în căsătorie.

Actorul Mihai Bendeac a spus că a fost chemat la un interviu de către Denise Rifai. Acesta a amintit că a promis că nu va mai participa la niciun interviu pentru următorii cinci ani. Cu toate acestea, i-a spus prezentatoarei TV că este de acord să participe la emisiune, însă cu o condiție.

Mihai Bendeac i-a povestit mamei sale întregul moment, publicând conversația pe InstaStory. „Serios, vreau să-ți spun o chestie. Pe cuvântul meu de onoare că este foarte serios! Tu o știi pe Denise Rifai?! Tu știi că ea este crush-ul meu. Vrea să mă invite la emisiune. Eu sunt bărbat, dacă fac o promisiune, este promisiune. Dacă am zis că nu mai merg cinci ani la niciun interviu, nu merg. Și i-am pus o singură condiție. Îți jur pe ce am mai scump că nu glumesc! I-am zis că vin la interviu doar dacă se mărită cu mine. Mi-a zis da și facem cununia civilă la ora 12.00 și la ora 14.00 facem interviul. Așa mi-a zis, pe cuvântul meu de onoare”, i-a povestit Mihai Bendeac mamei sale pe InstaStory. „Uite că vrea să ne căsătorim”, a mai zis Mihai Bendeac.

Dezvăluirile și jocul actorului vin după ce acesta a declarat că, în următorii cinci ani, nu mai dorește să dea niciun interviu despre viața sa.

Denise Rifai, primele declarații: Discuția a fost exact așa cum a relatat-o Bendeac

„Discuția a fost exact așa cum a relatat-o Bendeac”, a zis, ulterior, Denise Rifai. „El mi-a spus că nu mai participă la intervuri timp de cinci ani și mi-a spus că vine la emisiune doar dacă mă mărit cu el. I-am zis că o fac și pe asta, dacă e nevoie, pentru 40 de întrebări fac orice”, a dezvăluit Denise Rifai pentru WOWbiz.ro.

Moderatoarea show-ului de la Kanal D a mai spus că nu s-a lămurit dacă Mihai Bendeac se va prezenta totuși la emisiune sau se va răzgândi în ultimul moment.

„Am rămas cu o singură nedumerire după discuția cu Bendeac: dacă vine sau nu la emisiune. Eu i-am spus că sunt dispusă să mă mărit cu el, acum e rândul lui să se țină de cuvânt. A rămas că la ora 12.00 facem cununia și la ora 14.00 înregistrăm emisiunea. Întâi ”ne mărităm” și după aceea intrăm în studio. Eventual o să fac și un contract prenupțial cu el, să fiu sigură că se ține de cuvânt și apare în platou”, a mai glumit Denise Rifai, conform sursei citate.

Manuela, prima iubire a lui Mihai Bendeac. Cum arată femeia ideală în viziunea lui

Cum arată femeia ideală în viziunea lui Mihai Bendeac? Cine a fost prima lui iubită, dar și fata pe care nu a uitat-o nici până în prezent? Toate răspunsurile vin chiar de la actorul Mihai Bendeac.

Recent, Mihai Bendeac a acceptat invitația lui Cătălin Măruță de a participa la podcastul său. La un moment dat, în cadrul podcastului, Mihai Bendeac a fost întrebat de Cătălin Măruță dacă are „pe cineva acum?” „În ce sens? Sunt persoane care îmi sunt apropiate, gen Monica, managerul meu, Vlad Drăgulin. Am persoane apropiate, am dat câteva exemple, dar în rest sunt extraordinar de singur”, a spus Mihai Bendeac.

Acesta a fost întrebat și cum arată femeia ideală pentru el: „Minionă, voluptoasă, brunetă, cu o putere uriașă de empatie. Umană, în general”, a zis Mihai Bendeac. „Mama este o persoană foarte empatică”, a mai zis actorul, jurat în cadrul emisiunii iUmor.

„Prima mea iubită s-a numit Manuela. Eu locuiam în blocul 52, ea în blocul 51, la parter. A fost prima mea dragoste. Când am ajuns eu în clasa a IV-a, ea s-a mutat din București. Am suferit ca un câine. Până în ziua de astăzi am încercat să aflu ce mai face Oana din blocul 50, atenție, o fată de care m-am îndrăgostit când eram în clasa a IV-a, o fată pe care n-am uitat-o nici până astăzi și nu mai știu nimic altceva decât că era brunetă, era superbă. Nu i-am spus niciodată nimic, sufeream în tăcere. O chema Oana, stătea în blocul 50, de pe Liviu Rebreanu. Sentimentul acela nu știu dacă l-am mai avut față de cineva vreodată. Simțeam că zbor. Oana...”, a mai spus actorul Mihai Bendeac.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel