Dăncilă, provocare pentru Iohannis. Victor Ciutacu: Trimit o hârtie la Cotroceni!

Rodica Mitu / 28 oct 2019 / 22:29
Victor Ciutacu
Victor Ciutacu

Viorica Dăncilă, candidatul PSD la alegerile prezidențiale, îl cheamă pe Klaus Iohannis, susținut de PNL la aceleași alegeri, la o „confruntare unu la unu”. În acest context, Victor Ciutacu a transmis un mesaj.

Viorica Dăncilă s-a aflat, luni seară, în platoul România TV, în cadrul emisiunii lui Victor Ciutacu.

„Vă pun la dispoziție studioul de televiziune și vin și tac inteligent între dumneavoastră și domnul Iohannis, dacă domnia sa consimte. Acordul dumneavoastră îl am? Mâine trimit o hârtie la Cotroceni”, a spus Victor Ciutacu.

„Acordul meu este!”, a răspuns imediat Viorica Dăncilă. „Sper ca domnul Iohannis să accepte această confruntare. O să-i repet în fiecare zi până când, poate, o să accepte”, a mai spus Viorica Dăncilă.