Cupa Spaniei. Sevilla, eliminată rușinos în optimile de finală de Mirandes, o echipă din liga secundă. Ce rezultat a obținut FC Barcelona

Foto: Goal.com
Foto: Goal.com

Echipa FC Sevilla, viitoarea adversară a CFR Cluj, în competiţia Europa League, a fost eliminată în optimile de finală ale Cupei Spaniei la fotbal, fiind învinsă în deplasare, cu scorul de 3-1, de CD Mirandes, o formaţie din liga secundă spaniolă. 

Golurile învingătorilor au fost marcate de Matheus Barrozo (7, 30) şi Alvaro Rey (85), în timp ce pentru andaluzi a punctat Nolito, în finalul jocului (90+1). FC Sevilla, antrenată de fostul selecţioner spaniol Julen Lopetegui, a evoluat în următoarea formulă: Vaclík - Jesus Navas, Kounde (Joan Jordan, 46), Diego Carlos, Escudero, Gudelj, Banega (Ocampos, 46), Oliver Torres, Munir (En-Nesyri, 46), Nolito, De Jong.

Într-un alt meci programat joi, FC Barcelona a dispus cu 5-0 de Leganes pe Camp Nou, starul argentinian Lionel Messi reuşind o dublă, în minutele 59 şi 89. Celelalte goluri ale catalanilor au fost înscrise de Antoine Griezmann (4), Clement Lenglet (28) şi Arthur (78).

Rezultate - optimi de finală: 

Marți: Tenerife (D2) - (+) Athletic Bilbao 2-4 la loviturile de departajare (3-3 după prelungiri)

Miercuri: Cultural Leonesa (D3) - (+) CF Valencia 2-4 la loviturile de departajare (0-0 după prelungiri) Rayo Vallecano (D2) - (+) Villarreal 0-2 Real Zaragoza (D2) - (+) Real Madrid 0-4 (+) Real Sociedad - Osasuna 3-1 CD Badajoz (D3) - (+) Granada 2-3 după prelungiri joi (+) CD Mirandes (D2) - FC Sevilla 3-1 (+) FC Barcelona - Leganes 5-0

Echipele precedate de semnul (+) s-au calificat în sferturile de finală, tragerea la sorţi a meciurilor din această fază a competiţiei fiind programată vineri, potrivit Agerpres.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel