Cum va arăta VALUL TREI. Pacienții COVID, aleși pentru tratament ca la LOTERIE

Pacienții ar putea fi selectați ca la „loterie” în cazul în care spitalele rămân copleșite. Acest lucru este impus printr-un protocol elaborat de specialiști medicali la Royal United Hospital Bath NHS Trust din Marea Britanie. 

Pacienții care vor avea nevoie de tratament pentru coronavirus ar putea fi selectați ca la „loterie” în cazul în care spitalele sunt copleșite de un aflux de cazuri, conform unui protocol de urgență al NHS, Marea Britanie, scrie dailymail.co.uk

Proiectul documentului care prevede de triajul de urgență, care este acum trimis în spitalele NHS din Marea Britanie, detaliază modul în care pacienții ar trebui selectați folosind un „sistem etic” în cazul în care nu există resurse suficiente.

Protocolul, care a fost elaborat de specialiștii medicali, legali și de îngrijire paliativă de la Royal United Hospital Bath NHS Trust, explică modul în care pacienții ar putea fi selectați în funcție de potențialul lor de a contribui la societate și de șansele lor de supraviețuire.

Spitalele devin supra-aglomerate

Sistemul de sănătate din Marea Britanie, NHS, a dezvăluit că numărul pacienților care așteaptă mai mult de o oră pentru a intra în spital și pentru a fi preluați de medici a crescut de la 273 pe 13 decembrie la 591 pe 27 decembrie, o creștere de peste 100%.

În cazul în care spitalele sunt copleșite, documentul prevede că medicii ar trebui să consulte un „proces în patru etape” pentru a decide cine ar trebui să primească tratament.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel