EXCLUSIV  DIETĂ: Secretul alimentar, cele mai mari greșeli. Plan de alimentație

Dietă
Dietă

Trăim în era informației, nefiind un secret faptul că a mânca sănătos presupune privarea de la anumite alimente și mâncatul cât mai puțin. Total greșit!

Un stil de viață sănătos nu presupune înfometare, pentru că, astfel, privăm organismul de nutrienți importanți. 

Ca orice adolescentă cu "pitici pe creier", pe la 20 și un pic de ani consideram că eram prea grasă și ușor, dar sigur, cumulată cu o dereglare hormonală, am dat-o în anorexie. De la 60 de kilograme ajunsesem la 41 kg. În mintea mea, arătam super ok. Părinții și lumea din jur erau de altă părere. Ajunsă la spital, mi s-a zis că am fost la un pas de moarte. Inima se ținea de un fir de ață să se mai zbată. După lungi investigații și multă muncă interioară, am luat decizia care mi-a schimbat viața. Să mănânc și să merg la sală.

De atunci au trecut opt ani, perioadă în care transformarea mea este mai mult decât vizibilă. Nu mă înfometez, mânânc șase mese pe zi, încerc pe cât posibil la trei ore să iau o gustare și fac mișcare. Cât mai multă. 

Având un stil de viață activ, pentru mine nu există "nu mănânc după ora șase" sau "mă îngraș dacă gust o bucățică de ciocolată la miezul nopții". NU! În meniul meu există și shaorma (fără cartofi și sosuri), și ceafă de porc (fără ulei), și costițe de porc (coapte la cuptor). Vezi secretul? Contează felul în care sunt preparate alimentele.  

CITEȘTE ȘI DIETA anului 2019. Mai ușor de ținut decât crezi

Una dintre cele mai mari greșeli


Experimentat pe pielea mea sau mai bine zis pe stomacul meu este culcatul pe nemâncate. Una dintre cele mai mari greșeli pe care le putem face și o mare prostie. Senzația de foame îți agită somnul și nu te lasă să dormi. 

Dacă în urmă cu aproape 10 ani uram la propriu să mă ating de mâncare, astăzi, declar că ador să mănânc. Sunt o norocoasă că nu poftesc la dulciuri, inamicul numărul 1 al colăceilor de pe burtă. 

Poftești la shaorma, însă îți refuzi acest răsfăț culinar din teamă că te poți îngrășa? Sfatul meu este să-ți faci pofta, cu o condiție: nu te înfometa a doua zi și nu repeta experiența foarte des. 

Pentru un corp armonios, este musai să ai un regim bazat pe proteine (orice tip de carne, brânzeturi slabe, ouă), carbohidrați (orez, cartofi), grăsimi bune (ulei de măsline, avocado, măsline, migdale, arahide, caju, alune, unt de arahide), fructe (zmeură, căpșuni, mere acrișoare, gutui), legume. 

Idei de meniu


Dacă ești în pană de idei și nu știi ce să mănânci sănătos, iată ce poți mânca:

Dimineața - omletă din 3 albușuri și un gălbenuș, asezonată cu brănzică slabă de oaie / vacă, măsline, legume după plac (roșii, castraveți) + o cafea fără zahăr.

Gustare - 100 g de zmeură, căpșuni sau un pumn de alune, caju, stafide.

Prânz - carne de pui la grătar sau făcută în tigaie fără ulei + orez fiert (asezonat după bunul plac) + legume 

Gustare - o banană sau o rondelă de orez expandat cu unt de arahide

Cină - carne de curcan / somon / ton  + salată bulgărească

Înainte de culcare  - un iaurt degresat sau un păhărel de brânză cu smăntână, pentru a scăpa de foamea de peste noapte. 

VEZI ȘI Dieta indiană. Slăbește 8 kg în 7 zile

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel