EXCLUSIV  Criză guvernamentală. Vâlcu: E efectul "Darău" în USR PLUS. Diferenţă majoră faţă de PNL şi PSD

Jurnalistul Val Vâlcu a vorbit despre motivul care ar putea sta la baza deciziei liderilor USR PLUS - Dan Barna şi Dacian Cioloş - de a declanşa această dispută din Guvern care s-a terminat, însă, fără ca premierul Cîţu să cedeze. 

"Cred că vorbim aici despre "efectul Darău" (n.r. - este vorba despre senatorul Ambrozie-Irineu Darău, care în 5 august şi-a anunţat candidatura pentru şefia formaţiunii, alături de Dan Barna și Dacian Cioloș). Conducerea actuală a USR PLUS se bucură de participarea la guvernare, sunt în miezul problemelor, au pus oameni, dar baza partidului vede altfel lucrurile. Spre deosebire de PNL sau PSD, unde elita partidelor controlează mai strict teritoriul, la USR PLUS e vorba despre un vot electronic, sunt 15.000 de oameni care aleg, nu prin delegaţi trimişi de conducerile judeţene la congres, aşa cum e la liberali. 

Ori aceşti oameni votează toţi membrii, iar marea masă a celor de la USR PLUS nu beneficiază în niciun fel de prezenţa la guvernare, nu au ajuns secretari de stat, consilieri şi aşa mai departe. Sunt doar câteva sute de membri care au primit funcţii ca urmare a intrării la guvernare. Iar în acest fel, disfuncţionalităţile de la guvernare, scandalurile care s-au ţinut lanţ, nemulţumesc masa membrilor de partid, iar cei din conducere îşi dau seama că, aşa, s-ar putea produce o mare surpriză la congresul lor, dat fiind acest vot de masă. Există un al treilea, Darău. Şi atunci fac puţin iureş, îşi încordează muşchii", spune Val Vâlcu. 

"Florin Cîţu nu a căzut, însă, în capcana întinsă de aceştia şi a forţat lucrurile prin revocarea lui Stelian Ion de la Justiţie. Liberalul ştie că dacă ar ceda acest lucru i-ar putea afecta imaginea înaintea congresului PNL şi, în plus, are un as în mânecă: şi dacă USR PLUS iese de la guvernare, Cîţu rămâne la butoane încă 45 de zile, timp suficient ca să treacă de congresul partidului care are loc pe 25 septembrie încă din funcţia de premier", a mai subliniat Val Vâlcu.

Premierul l-a revocat din funcție pe ministrul Justiției Stelian Ion

Premierul Florin Cîțu l-a revocat miercuri seara pe ministrul Justiției Stelian Ion, susținând că se opune reformelor. „Acum câteva minute am trimis președintelui României cererea de revocare din funcția de Ministru de Justitie a domnului Stelian Ion. Nu voi accepta în Guvernul României miniștri care să se opună modernizării României. Stelian Ion este un ministru care nu a reușit să se impună în coaliție, nu a reușit să își ducă la bun sfârșit proiectele. De exemplu: desființarea secției speciale care nici dupa opt luni de mandat nu a fost desființată”, a declarat Florin Cîțu, care a spus că va numi la Justiție un ministru interimar.

Premierul a spus că a informat liderii coaliției despre această demitere.

„Nu mai aducem pe nimeni în Guvern care să șantajeze, care să nu înțeleagă că aici nu vorbim despre primari, comunități, ci despre interesul cetățenilor. România trebuie dezvoltată. Doar pentru că colegii noștri de la USR PLUS nu au foarte mulți primari nu înseamnă că românii trebuie să aibă de suferit. Îmi asum aceasta decizie. (...) Este un proiect dedicat pentru asfalt, apă, canalizare, gaz. Este un simbol al modernizării României”, a adăigat Câțu.

Acesta a dat asigurări că această guvernare va continua.

„Sper ca USR PLUS să aibă responsibilitatea să nu aleagă ieșirea de la guvernare, precum comunică de azi dimineață pe diverse canale. Această coaliție este datoare să livreze reforme pentru români. Vă asigur că această guvernare continuă și vom depăși acest moment”, a mai spus premierul citat de Mediafax.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel