Criză de guvern sau criză de soluții? Jocuri interne sau jocuri globale?

Demiterea unui guvern prin moțiune de cenzură nu este chiar o criză. Se formează altul. Dacă adoptarea moțiunii este consecința pierderii iremediabile a susținerii parlamentare de care guvernul demis a beneficiat spre a obține mandatul, de asemenea nu este obligatoriu să ne aflăm în situație de criză. Aceeași majoritate poate genera un alt guvern sau o alta se poate forma pe o bază mai solidă, circumscrisă de compatibilitatea convingerilor și solidaritatea intereselor. Când sunt soluții nu sunt crize. Crizele încep acolo unde o problemă nu are soluție.

 

CRIZA ALTERNATIVELOR REZONABILE

În România momentului actual se poate vorbi de o criză care este mai mult decât guvernamentală, respectiv este criză politică, întrucât nu există alternative la guvernul tocmai demis. Asta nu pentru că nu s-ar putea forma un alt guvern la fel de neavenit (din punctul acesta de vedere ofertele concurente sunt potențial numeroase), ci pentru că nu există nici o majoritate parlamentară posibil de format care, prin guvernul adus în funcție, să aibă capacitatea de a soluționa celelalte crize care concomitent se desfășoară sau sunt iminente în România: criza medicală (a sistemului medical), criza economică (agravată de decizia eronată privind oprirea activității economice ca formă de combatere a pandemiei Covid 19), criza alimentară (este foarte aproape și are caracter conex crizei economice), criza energiei (vezi explozia prețurilor la energie), criza de coeziune națională (fractura între cei care se tem de boală / moarte și cei care se tem de pierderea libertății este majoră), criza de încredere (se manifestă la toate nivelurile, dar mai ales în relația condușilor cu conducătorii), criza constituțională (Constituția este practic suspendată), criza geopolitică (România este captivă a unor jocuri geopolitice la scară regională și globală care o lasă cu tot mai puțini aliați de încredere și cu tot mai mulți adversari, în condițiile în care pierderile de suveranitate sunt enorme și lipsite de compensație.)

Pe un atare fundal, esența crizei politice stă în împrejurarea că nici un partid dintre cele ale curentului principal (ne referim în special la PSD și PNL, care, în această ordine, sunt și partidele cu cele mai multe mandate parlamentare) nu dorește să guverneze. Astfel, nici unul dintre acestea nu au venit la consultările cu președintele republicii, organizate în vederea găsirii soluțiilor pentru formarea unui nou guvern, cu o propunere de prim-ministru. Discursul lor explicativ nu merită analizat întrucât argumentele prezentate sunt simple speculații credibile și digerabile numai de analfabeții politicii.

Când partidele sistemului – aici cuvântul „sistem” are sensul de ordine constituțională cu instituțiile ei specifice și jucătorii creați de ea – fug de răspunderea guvernării, iar partidele anti-sistem (în cazul nostru USR și AUR) insistă să guverneze fie în nume propriu (USR) fie prin guverne așa zis „apolitice”, lipsite legitimitate democratică (AUR), toate para constituționale (prin program și / sau  modul de formare), este limpede că avem de a face cu o criză politică de factură constituțională. Adică o criză foarte gravă.

Pe de o parte, cei ce se bucură de cea mai mare susținere populară refuză să își îndeplinească mandatul. Pe de altă parte, cei care vor puterea, fără a beneficia de un mandat democratic relevant, o cer spre a o exercita în vederea demolării sistemului al căror administratori doresc să fie. Partidele antisistem pretind ca, prin aplicarea formală a regulilor actualului sistem constituțional românesc, să li se confere dreptul de a-l distruge pe acesta prin aplicarea reală a regulilor produse de ideologia lor.

SĂ ZICEM CĂ CE VEDEM ESTE ADEVĂRAT

Vă propun să facem un exercițiu analitic pornind de la ipoteza că lucrurile stau chiar așa cum le vedem și că ceea ce ni se spune și ni se arată nu ascunde intenții și acțiuni mergând în sens contrar cu aparența.

Așadar, ce vedem?

Președintele României desemnează pentru a forma o majoritate parlamentară dispusă să îi acorde votul de încredere ca prim-ministru pe dl Dacian Cioloș, șeful unui partid care la ultimele alegeri a obținut doar 15% din mandate și care, după un an și jumătate de catastrofală prestație guvernamentală de coaliție (dacă ar fi să amintim doar despre infernul spitalelor care iau foc unul după altul și în care oamenii mor cu zile, ar fi suficient), tocmai se prăbușea în sondaje.

Sub aspect formal, președintele are acoperire: a acordat șansa celui mai mare partid care s-a arătat dispus să guverneze avansând numele unui potențial premier. Dacă USR nu ar fi dat un nume, tehnic ar fi trebuit să cheme la încercarea de a guverna pe cel propus de AUR sau, în caz de forfait al acestuia, pe cel propus de UDMR. Potrivit Constituției, președintele nu poate scoate din buzunar nume de premieri și nu poate forma sau împiedica formarea de coaliții parlamentare în susținerea unui anume guvern, ci, prin consultări cu partidele, trebuie să estimeze cine are șansele cele mai mari de a coagula o majoritate; președintele mediază, iar nu tranzacționează, prezidează, iar nu guvernează. Deci, la prima vedere, s-a purtat corect.

Lucrurile sunt, totuși, ceva mai profunde. Cum poți crede că un partid care pleacă de la un nivel de 15% din mandate, poate ajunge să strângă 51%, necesare pentru a forma guvernul, convingând să i se subordoneze partide cu reprezentare de două ori mai mare? Cum poți crede, mai concret, că PNL, ajuns recent sub președinția premierului demis prin acțiunea premierului desemnat, va acorda votul celui care nu numai că i-a doborât guvernul, ci a făcut-o și întorcând armele, adică transformându-se din aliat în inamic și pactizând cu inamicii săi ereditari?! Cum poți crede că PSD, un alt partid cu reprezentare parlamentară majoră dintre cele două (PSD și PNL) fără de care nu se poate forma o majoritate guvernamentală, ar putea da votul unei formațiuni care nu doar că l-a concurat, ceea ce este firesc, ci l-a demonizat și amenință pe față cu trimiterea la închisoare a liderilor săi?!

Nici chiar UDMR, o formațiune așezată cu opțiuni conservatoare, precum și reprezentanții celorlalte minorități, în mod normal, nu pot fi fericiți a se asocia cu un partid care sprijină minoritățile sexuale, în ideea relativizării diferențelor naturale, dar nu și minoritățile naționale, fiind ostil păstrării identităților culturale. USR este pentru ștergerea tuturor diferențelor între oameni, inclusiv cele obiective, iar nu pentru fragmentarea societății pe tot felul de criterii. Cum se poate subordona naționalismul udemerist, globalismului uniformizator userist? Când PNL păstra echilibrul între acestea era una; fără PNL (sau fără PSD) la conducere, este alta?

Așa stând lucrurile, și ele nu stau altfel, concluzia este că, la fel ca în bancul cu țăranul care și-a adus mârțoaga la târg ca să o facă de rușine, președintele Iohannis l-a scos pe Dacian Cioloș în arena gladiatorilor politici ca să îl facă de râs și să îl scoată pe el și partidul său din orice joc politic actual și viitor. La o primă evaluare, dl Cioloș nu are nici o șansă, iar criza urmează a se prelungi. Se prefigurează așadar dispariția USR ca partid relevant în România.

CE NU VEDEM ȘI ESTE

Citește continuarea analizei pe contul de Facebook al lui Adrian Severin

Acest articol reprezintă o opinie.

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri





Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2021 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: publicitate@dcnews.ro


cloudnxt2
NoMy