Criză Brexit. Premierul Marii Britanii cere alegeri anticipate

Boris Johnson, premierul Marii Britanii, a declarat, joi seară, că va propune Parlamentului organizarea alegerilor parlamentare anticipate, în decembrie, pentru a depăși criza Brexit. 

Boris Johnson a declarat că proiectul de Acord Brexit va reajunge să fie dezbătut în Camera Comunelor doar dacă parlamentarii aprobă organizarea de alegeri anticipate pe 12 decembrie.

 ”Dacă deputaţii vor mai mult timp pentru a studia acest acord excelent, vor avea această oportunitate doar dacă acceptă organizarea de alegeri anticipate pe 12 decembrie”, a declarat Boris Johnson, citat de BBC, potrivit Mediafax. 

Alegerile anticipate pot fi convocate doar de Camera Comunelor, printr-o decizie luată cu două-treimi din voturi. Partidul Laburist (opoziţie) condiţionează susţinerea pentru convocarea unui scrutin parlamentar anticipat de amânarea Brexit. Opoziţia ar putea solicita şi un nou referendum pe tema apartenenţei Marii Britanii la UE. Boris Johnson poate forţa convocarea alegerilor prin majoritate simplă dacă demisionează, dar se teme că, în contextul crizei politice, opoziţia ar putea obţine suficiente voturi pentru a forma un alt guvern fără organizarea de alegeri.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel