Crimele comunismului ar putea deveni imprescriptibile. Ce-i cer revoluţionarii premierului Boc

Teodor Maries
Teodor Maries

Institutul pentru Investigarea Crimelor Comunismului (IICC) şi Asociaţia "21 Decembrie 1989" pregătesc un proiect de lege prin care crimele regimului comunist, precum şi cele de la Revoluţia din decembrie 1989 să devină imprescriptibile.

"Am vorbit cu domnul Tismăneanu şi mi-a spus că deja lucrează la un proiect de lege, prin care toate crimele regimului comunist împotriva cetăţenilor, precum şi toate cele care s-au petrecut în zilele Revoluţiei din 1989 să devină imprescriptibile", a spus  luni, preşedintele Asociaţiei "21 Decembrie 1989", Teodor Mărieş, într-o conferinţă de presă. El a explicat că, în paralel, şi câţiva reprezentanţi ai asociaţiei pe care o conduce lucrează la un astfel de proiect de lege, urmând ca, într-un final, cele două să fie armonizate. "Nu contează cine termină primii, noi sau oamenii domnului Tismăneanu de la institut. Important este că am ajuns la un acord şi că lucrăm la un astfel de proiect", a explicat Teodor Mărieş. El a subliniat că această propunere este făcută în contextul în care "crimele" de la Revoluţie ar urma să se prescrie în aproximativ doi ani, termen după care cei vinovaţi nu mai pot fi traşi la răspundere.

Liderul "21 Decembrie" s-a declarându-se optimist că, odată redactat actul normativ, se vor găsi parlamentari care să-l susţină şi să-l pună în dezbaterea Legislativului.

Tot luni, revoluţionarii i-a cerut prim-ministrului, Emil Boc, şi reducerea la minimum a pensiilor foştilor activişti comunişti, a foştilor conducători ai Securităţii, Miliţiei, Ministerului de Interne şi de Justiţie din perioada comunistă, în contextul crizei economice.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel