Covid-19, bilanț 25 ianuarie. Numărul infectărilor bubuie în România: E record!

Covid-19, bilanț 27 ianuarie. Numărul infectărilor în România
Covid-19, bilanț 27 ianuarie. Numărul infectărilor în România

Grupul de Comunicare Strategică (GCS) a transmis numărul cazurilor noi și deceselor cauzate de COVID-19, date transmise în ziua de 25 ianuarie 2022.

„Conform datelor existente la nivelul CNCCI la data de 25 ianuarie 2022, ora 10.00, în intervalul de 24 de ore, au fost înregistrate 19.685 cazuri de persoane pozitive cu SARS-COV-2. De asemenea, au fost raportate 44  decese. Vom detalia datele în buletinul informativ de la ora 13.00”, a transmis Grupul de Comunicare Strategică (GCS).

VEZI ȘI: Studiu: Omicron supravieţuieşte mai mult pe plastic şi pe piele decât variantele anterioare

Varianta Omicron a coronavirusului poate supravieţui mai mult decât versiunile anterioare pe suprafeţe de plastic şi pe pielea umană, au constatat cercetătorii japonezi în cadrul unor teste de laborator.

Pe suprafeţele de plastic, timpii medii de supravieţuire a tulpinii originale şi a variantelor Alpha, Beta, Gamma şi Delta au fost de 56 de ore, 191,3 ore, 156,6 ore, 59,3 ore şi, respectiv, 114,0 ore, în comparaţie cu 193,5 ore pentru Omicron, au raportat cercetătorii pe bioRxiv potrivit Reuters.

Pe piele, toate variantele au fost complet inactivate după 15 secunde de expunere la dezinfectanţi pentru mâini pe bază de alcool.

„Prin urmare, este recomandat ca practicile actuale de control al infecţiilor (igiena mâinilor) să utilizeze dezinfectanţi... aşa cum propune Organizaţia Mondială a Sănătăţii”, concluzionează cercetătorii.

Utilizatorii testelor rapide de antigen pentru detectarea COVID-19 ar trebui să tamponeze nările conform indicaţiilor producătorului şi să nu tamponeze în schimb gâtul, arată o nouă cercetare, notează Mediafax.

Alexandru Rafila: Până la sfârșitul lui martie vom scăpa de unele restricții

Amintim că ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, a spus că vârful valului 5 va fi atins între 10 și 15 februarie 2022.

„În intervalul 10-15 februarie, probabil că vom asista la un vârf al acestui val, după care o să vedem o descreștere, rămâne de văzut cât de rapidă va fi descreșterea, e posibil să fie destul de rapidă, pentru că astfel de valuri cu o creștere fulminantă au și o scădere oarecum similară, dar rămâne de văzut și dacă fiecare dintre noi respectă măcar măsurile de distanțare, de utilizare corectă a măștii, de evitare a aglomerațiilor și, nu în ultimul rând, chiar de vaccinare”, a declarat ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, la Digi 24.

Ministrul Sănătății nu crede că România va ajunge la 70.000 de îmbolnăviri pe zi.

Întrebat când vor fi eliminate măsurile restrictive, Alexandru Rafila a spus: „Cu siguranță, în luna martie cred că până la sfârșitul lunii martie, vom scăpa de unele dintre aceste măsuri restrictive!”

Ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, a mai precizat că obligativitatea purtării măștii de protecție nu va fi printre primele restricții eliminate.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel