Emilian Imbri susține că sistemul sanitar din România va fi aglomerat de pacienți bolnavi de COVID-19.
Emilian Imbri, expert în sănătate publică, fostul manager al Spitalului Victor Babeș din Capitală, trage un semnal de alarmă cu privire la supra-aglomerarea sistemului medical din România, scrie romaniatv.net.
Numărul infectărilor cu virusul SARS-CoV-2 este în continuă creștere, iar spitalele nu mai au locuri la ATI.
”Sistemul sanitar va fi aglomerat. Nicio țară nu are un număr de paturi egal cu numărul cetățenilor. Vor fi, probabil, 20.000 de infectări, așa cum spun specialiștii. Însă nu toți vor avea nevoie de spitalizare. Iar referitor la accidentele care au dus la tragedii, acum managerii de spitale știu mai multe ca la începutul pandemiei și au pus la punct partea de infrastructură. Acum se știe că și o simplă încărcare a unui telefon ar putea produce o scânteie care declanșează un dezastru. La început nu se știau lucrurile care se cunosc acum: la ce concentrație se lucrează cu oxigenul, nici că acesta poate intra în costume, cearșafuri și pături. Toate acestea și multe altele s-au aflat, din păcate, în urma unor tragedii. În prezent, partea de infrastructură se cunoaște. S-au luat deja măsuri. Orice mecanic, orice instalator care a greșit va răspunde penal. Nu mai riscă nimeni să trecem prin ce s-a trecut. Va fi vorba despre suprasolicitarea personalului, oameni care lucrează în zona medicală. (...) Bine, vom număra pierderile. Vor fi mulți care își vor plânge decedații”, a declarat Imbri pentru Ziare.com.
Până ieri, 29 septembrie, pe teritoriul României au fost înregistrate 1.221.636 de cazuri de infectare cu noul coronavirus (COVID – 19), dintre care 1.388 sunt ale unor pacienți reinfectați, testați pozitiv la o perioadă mai mare de 180 de zile după prima infectare. 1.110.542 de pacienți au fost declarați vindecați.
Au fost înregistrate 10.826 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), dintre care 259 sunt ale unor pacienți reinfectați, testați pozitiv la o perioadă mai mare de 180 de zile după prima infectare.
Citește BILANȚUL intergral aici!
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News