Cosmin Contra, dărâmat după meciul cu Sepsi. "Am fost o ruşine de echipă. Îmi cer scuze suporterilor"

Cosmin Contra, antrenorul lui Dinamo, a fost extrem de dezamăgit de jucătorii săi după înfrângerea cu Sepsi, 0-2, în Liga 1. 

”Vreau să-mi cer scuze tuturor fanilor dinamoviști. Mie unul mi-e rușine că port sigla asta, că sunt antrenorul echipei. E inexplicabil ce s-a întâmplat, nu m-am așteptat să arătăm așa în seara asta. Felicitări pentru Sepsi. E fără cuvinte. Nu am nimic pozitiv de remarcat la jocul de astă-seară. Am fost o rușine de echipă, nu pot să explic evoluția asta.

N-ar trebui să fie probleme cu adaptarea jucătorilor străini. Am lucrat bine la antrenamente, atât fizic, cât și tactic. Arătăm mult mai rău decât ar fi trebuit. Sincer, nu-mi găsesc cuvintele. Vreau să-mi cer scuze încă o dată pentru imaginea pe care am arătat-o. E meciul în care am arătat cel mai rău. Nu am avut nicio șansă, ne-au dominat din toate punctele de vedere. Intensitate, dueluri, joc. N-am avut personalitate, ne-a fost frică.

Să nu faci o preluare cu om lângă tine, să pierzi atâtea mingi în terenul tău, să nu câștigi un duel. Pentru mine e un mare semnal de alarmă. Mă gândesc să joc cu tineri mai degrabă decât să bag fotbaliști cu experiență, dar care nu au personalitate. După golul lor, n-am avut reacție să facem lucrurile pregătite la antrenamente. E inexplicabil pentru jucători care vin din campionate puternice. Să clacheze în maniera asta...”, a zis Contra, abătut, la interviul de după partidă, la Digisport. 

"Salariile nu joacă"

”Salariile nu joacă. Din păcate. Dacă ar juca salariile, poate am fi în top trei din România. Poate dacă am arăta ca la meciul cu FCSB, ca la cel cu Botoșani în a doua repriză, ca la cel cu Craiova... Apele nu s-au liniștit deloc la club. Am intrat într-o serie cu patru înfrângeri la rând. Lucrurile sunt neliniștite peste tot.

Pentru mine vor fi zile grele. Sunt la dispoziția conducerii, indiferent ce va decide. Eu încerc să găsesc soluții, de aia sunt antrenor. O să încerc să schimb fața echipei din seara asta”, a explicat tehnicianul lui Dinamo.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel