Contractele publice atribuite de către autorităţi pentru produse precum uleiul de gătit şi cartofii sunt încheiate în special cu intermediari care percep un preţ între 10%-37% mai mare decât cel al producătorului, în contextul în care astfel de preţuri pot ridica suspiciuni de trucare a licitaţiilor.
Autor: Roberta Cautiş
Problema a fost sesizată de inspectorii Consiliului Concurenţei (CC), în urma unei investigaţii efectuate în domeniul achiziţiilor publice.
O analiză comparativă privind nivelul preţurilor din contractele cu diferite autorităţi şi al celor practicate pentru clienţi neguvernamentali pentru un număr de patru produse, respectiv motorină euro 5, ulei, cartofi şi hârtie xerox, a indicat că preţurile din contractele de achiziţii publice nu sunt mai mici decât cele facturate altor clienţi.
Analiza achiziţiilor publice pentru cele patru produse a evidenţiat faptul că majorarea progresivă a plafonului licitaţiilor online poate avea drept efect realizarea de economii bugetare.
Din cei 18 agenţi economici ce au furnizat informaţii, doar unul singur este producător de ulei, restul fiind intermediari şi, ca urmare, practicând preţuri peste cel al producătorului, atât în cazul contractelor de achiziţie publică, cât şi al celor aferente altor clienţi, potrivit Mediafax.
Preţul mediu al intermediarilor în contractele analizate pentru ulei de gătit, produs din coşul zilnic regăsit în sistemul de achiziţii publice în special la nivelul unităţilor din structurile militarizate, căminelor de îngrijire, cantinelor centrelor de asistenţă socială pentru copii şi penitenciarelor, a depăşit în mod regulat cu peste 10 procente preţul producătorului, în timp ce negocierea fără publicarea unui anunţ de participare pentru achiziţia de cartofi a condus la practicarea unor preţuri către autorităţile contractante cu aproape 37% mai mari decât cele facturate altor clienţi.
La cartofi, preţul practicat în relaţia cu autorităţile contractante a fost mai redus decât cel facturat altor clienţi doar în cazul licitaţiilor deschise de tip online, cu peste 20 de procente.
Din analiza contractelor de achiziţie publică a rezultat că preţurile producătorilor la cartofi variază, în perioadele de producţie, între 0,65 lei/kg şi 0,97 lei/kg (fără TVA), pentru ca preţurile intermediarilor să se situeze sistematic peste acest nivel.
"O atenţie deosebită trebuie, însă, acordată şi pe viitor procesului de monitorizare al achiziţiilor publice. Practicarea, în unele cazuri, a unor preţuri mult mai mari pentru autorităţile contractante faţă de alte contracte rezultate din licitaţii poate ridica suspiciuni legate de trucarea licitaţiilor pe verticală şi orizontală", se arată în raportul CC.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu