Conflictul dintre SUA şi Iran, doar un joc de culise. Ce spune un iranian stabilit în România

Florin Răvdan / 09 ian 2020 / 14:42
sua iran
sua iran

Tensiunile în creştere dintre SUA şi Iran ar reprezenta de fapt doar un joc de culise, ameninţările existând dintotdeauna între cele două state. 

Este opinia lui Mehrzad Moghazehi, un cetăţean iranian care locuieşte în România de mai mulţi ani. 

"Situația este destul de tensionată pentru orice iraniainclusiv n, pentru noi care trăim aici. Dacă lucrurile continuă cum au fost în ultima perioadă, poate izbucni un război. Eu nu sunt om politic, sunt un bucătar șef care trăiesc în România, de origine iraniană, tristețea este valabilă și pentru mine pentru că după ce am avut situația, cu toate problemele financiare, economice, în Iran pentru ca cei care sunt la putere au distrus economia. Toată lumea e îngrijorată, situația nu este deloc bună, pentru niciun iranian", a declarat, pentru Mediafax, Mehrzad Moghazehi.

Iran, o ţară foarte bogată

 

"Există de toate, adică nu e așa o sărăcie, să zici că e o țară săracă. Iranul este o țară foarte bogată. Stresul este destul de mare, pentru că aceste conflicte, eu, le cred niște jocuri de culise, între Iran și America, de fapt e totul un teatru, așa cred și foarte mulți iranieni. Situația e tensionată și nu știu dacă o să se rezolve în curând. Eu cred că mai rău de atât nu poate să fie, acest conflict între Iran și America, amenințările există dintotdeauna, dar acum nimeni nu știe ce se poate întâmpla, care este adevărul. Părerea mea este că este un teatru, vor să izbucnească un război. Tuturor, celor de acolo, le este frică să iasă să protesteze pentru că acum o lună când s-a scumpit benzina de 3 ori, a fost un motiv pentru iranieni să iasă în stradă, au fost omorâți peste 1.500 de oameni", a mai spus
Mehrzad Moghazehi.

Soleimani, dat în vileag de cetăţeni

 

"Asasinarea lui Ghasem Soleimani cred că este un teatru de-al lor, adică nu cred că americanii puteau să afle unde e generalul și să-l bombardeze, a fost dat un pont de la ăștia ai noștri. Este un joc de-al lor, au vrut să scape de el, a fost un motiv și să vedem ce o să se întâmple de acum încolo", a mai spus acesta.

În contextul tensiunilor dintre Statele Unite şi Iran, Donald Trump a anunţat miercuri că va cere Alianţei Nord-Atlantice să se implice mai mult în procesul de pace din Orientul Mijlociu. Ulterior, Alianţa Nord-Atlantică a anunțat că acceptă solicitarea preşedintelui SUA.