Clasamentul orașelor de pe glob unde este cel mai bine să trăiești

Clasamentul orașelor de pe glob unde este cel mai bine să trăiești / Foto: Pixabay
Clasamentul orașelor de pe glob unde este cel mai bine să trăiești / Foto: Pixabay

Pandemia a bulversat clasamentul oraşelor de pe glob în care este cel mai bine să trăieşti.

Pandemia a bulversat clasamentul oraşelor de pe glob în care este cel mai bine să trăieşti, metropolele europene fiind în cădere iar Australia, Japonia şi Noua Zeelandă în frunte datorită măsurilor lor rapide împotriva COVID-19, afirmă un studiu citat de AFP.

Auckland (Noua Zeelandă) se situează în vârful clasamentului anual realizat de săptămânalul The Economist privind cele mai bune oraşe pentru locuit, urmat de Osaka (Japonia), Adelaide (Australia), Tokyo (Japonia) şi Wellington (Noua Zeelandă), relatează Agerpres.

"Auckland a urcat în topul clasamentului datorită abordării sale reuşite de a contracara pandemia de COVID-19, care a permis societăţii să rămână deschisă şi oraşului să aibă performanţe mai bune în ceea ce priveşte educaţia, cultura şi mediul", conform unui comunicat de presă ce însoţeşte studiul.

Orașele europene, rezultate slabe



În schimb,"oraşele europene au avut rezultate deosebit de slabe în ediţia din acest an. Viena (Austria), considerată anterior cel mai agreabil oraş între 2018 şi 2020, a coborât pe locul 12, în timp ce Hamburg (Germania), a scăzut cu 34 de locuri, ajungând pe locul 47.

Studiul menţionează "stresul asupra resurselor spitaliceşti care a crescut în cazul majorităţii oraşelor germane şi franceze" şi "restricţionarea deplasărilor şi a adunărilor, care au limitat oferta culturală".

Honolulu, creștere surprinzătoare



Cea mai semnificativă creştere a fost înregistrată de Honolulu (Hawaii, SUA), ajuns pe locul 14, cu o creştere de 46 de locuri "datorită progreselor mari în ceea ce priveşte limitarea pandemiei şi desfăşurarea programului de vaccinare".

Damasc (Siria) rămâne oraşul cu cel mai dificil trai din cauza războiului civil.

Reamintim că în luna aprilie Noua Zeelandă a fost, în premieră, detronată ca „cel mai bun loc în timpul pandemiei”, potrivit clasamentului Bloomberg privind rezilienţa faţă de Covid-19. Conducerea în clasament a fost preluată de Singapore.

VEZI ȘI: Vacanță 2021. Topul celor mai sigure țări din lume, în timpul pandemiei de COVID-19

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri





Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2021 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: publicitate@dcnews.ro


cloudnxt2
YesMy