Ciprian Tătăruşanu, surprinde: Prefer să primesc gol, dar să câştigăm

Toată lumea așteaptă un rezultat bun cu Insulele Feroe sâmbătă, unde România să marcheze cât mai multe goluri și să nu primească niciunul, naționala feroeză fiind un adversar fără cotă.

Ciprian Tătăruşanu, portarul echipei naţionale de fotbal a României, a declarat, vineri seara, că preferă să primească gol în partida cu Insulele Feroe din preliminariile EURO 2020, dar prima reprezentativă să câştige.

"Mâine ne aşteaptă un meci dificil, Feroe este o echipă care în ultimul timp a progresat foarte mult. Sper să avem o evoluţie bună mâine şi să câştigăm cele trei puncte. Fiecare meci este dificil, în ziua de azi nu mai există adversari puternici şi adversari slabi. Feroe a arătat şi în meciurile disputate până acum în grupă că a progresat. Dacă îi tratăm de sus şi nu avem o atitudine corespunzătoare, cu siguranţă vom avea de suferit. Cel mai mult mă interesează victoria, dacă se poate şi fără gol primit, e cu atât mai bine. Însă victoria este cea mai importantă. Nu mă mulţumeşte un 0-0. Prefer să primesc gol, dar să câştigăm. Vom juca pe o suprafaţă cu care nu suntem obişnuiţi. Dar ieri am făcut antrenament pe sintetic, azi la fel, aşa că eu cred că suntem jucători care ne putem adapta", a declarat el într-o conferinţă de presă.

Portarul îşi doreşte să îi facă fericiţi pe copiii care vor asista, marţi, la partida cu Norvegia de pe Arena Naţională din Capitală.

"E pentru prima oară când voi avea ocazia să joc doar cu copii în tribună. Având în vedere că UEFA ne-a închis porţile, atunci e un lucru bun că îi avem pe copii lângă noi. Sper să fie o atmosferă plăcută. Vom încerca să dăm totul şi sper să îi facem fericiţi la final", a mai spus Ciprian Tătăruşanu.

Echipa naţională de fotbal a României întâlneşte, sâmbătă, de la ora de la ora 19:00, pe stadionul Torsvollur din Torshavn, selecţionata Insulelor Feroe, într-o partidă din Grupa F a preliminariilor EURO 2020.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel