Cioloș, candidatură. Alina Gorghiu: PNL nu trebuie să mai ignore

Candidatura lui Dacian Cioloș la alegerile prezidențiale pare a nu mai fi sub umbrela incertitudinii. Alina Gorghiu a reacționat dur după ultimul interviu dat de fostul prim-ministru, care s-a bucurat mult timp de sprijinul PNL. 

Fostul președinte al Partidului Național Liberal, Alina Gorghiu, a declarat că se văd semnele unei dorințe a fostului premier Dacian Cioloș de a candida la alegerile prezidențiale din 2019. Cât despre strategia politică a acestuia, liberala adresează o serie de întrebări deloc ușoare pentru tehnocrat.

"Așa s-a ajuns la prezența slabă la vot?"

"Întrebarea momentului după interviul de ieri al dlui Cioloș: dacă privim la tot ce a fost în 2016 găsim argumente destule pentru validarea acțiunilor sale politice de acum? Adică oferta politică din acel moment era insuficientă, așa cum spune domnia sa? Așa s-a ajuns la prezența slabă la vot? Chiar ne va fi mai bine la alegerile din 2019 cu încă un partid politic?Să nu uităm însă că ritmul politic al anului 2016 a fost dictat de Guvernul condus chiar de el. De exemplu îmi amintesc cum a eșuat proiectul lansat de PNL de a se introduce sistemul de vot în două tururi pentru primari ... care ar fi schimbat decisiv dinamica alegerilor locale. Pe care astăzi îl susține și vrea să îl promoveze împreună cu USR.

Este corect să se spună că pentru reformele începute în 2016 nu a existat sprijin politic de a fi continuate. Dar nu cumva majoritatea parlamentară era a PSD? Partidele nu s-au reformat suficient în 2016? Poate. Dar PNL a avut liste curate 100% iar PSD a rămas cu Dragnea. Se vede diferența?Iar în acel guvern care a generat ”starea aceea de liniște” erau și câteva figuri politice foarte cunoscute și foarte filo - PSD, ba chiar membri PSD, și după cum se vorbește prin oraș, poate chiar un viitor contracandidat de stânga al dlui Cioloș la alegerile prezidențiale de anul viitor..." scrie Alina Gorghiu.

"A generat o stare de nesiguranță"

"Ajungând la vremea campaniei electorale pentru parlamentare, nu a fost oare opțiunea personală a dlui Cioloș de a conduce relația cu PNL de o manieră care, evident că a generat o stare de nesiguranță pentru electoratul de dreapta? Și de a rămâne un Prim Ministru tehnocrat?
În 2016 se vedea mult înainte de alegeri ce riscă România dacă va câștiga PSD alegerile. Și atunci nu era mai bine să fie existat o reacție politică a celor care nu doreau o guvernare condusă de Dragnea chiar atunci, la moment? În 2016?" a mai spus liberala.

"Vom vedea ce va fi"

"Iată câteva chestiuni care mă fac să spun că poate, zic poate, după toate acestea, nu a fost corect că până la urmă a rămas la PNL tot decontul pentru acea guvernare. Dar când este vorba despre o candidatură la prezidențiale este prea greu să spui și aceste adevăruri?
Și așa am ajuns la chestiunea care, de fapt, putea să fie la început. Citesc așadar că dl Dacian Cioloș declară că ”nu înlătură deloc” ipoteza unei candidaturi la alegerile prezidențiale din 2019. Totuși el adaugă și obiectivul pentru 2019: România să aibă un președinte democrat. Foarte corect! Dar mie chiar mi se pare că se văd semnele unei dorințe de a candida. Vom vedea ce va fi, dar cred că este clar că PNL nu trebuie să mai ignore această nouă construcție politică", a conchis Alina Gorghiu.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel