China suspendă călătoriile individuale spre Taiwan

China a anunţat miercuri că va suspenda, începând cu 1 august, eliberarea aprobărilor individuale de călătorie pentru turiştii din China continentală care doresc să se deplaseze în Taiwan, o potenţială grea lovitură pentru economia insulei, transmite AFP. 

Ministerul chinez al Culturii şi Turismului a indicat că măsura a fost luată 'din cauza relaţiilor actuale' dintre Beijing şi Taipei. AFP notează că sunt tensiuni mari între China continentală şi preşedinta taiwaneză, Tsai Ing-wen, care, de la preluarea mandatului în 2016, refuză să recunoască principiul unităţii insulei şi continentului în cadrul aceleiaşi Chine, aşa cum cere Beijingul.

Republica Populară Chineză permite de câţiva ani locuitorilor din 47 de oraşe să solicite aprobare individuală de călătorie în Taiwan în scop turistic. Anterior, chinezii erau obligaţi să facă parte dintr-un grup, un mod de călătorie încă foarte popular, în special pentru turiştii mai în vârstă. Ministerul chinez al Culturii şi Turismului nu a menţionat miercuri călătoriile în grup spre Taiwan, lăsând să se înţeleagă că acestea sunt încă posibile. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel