Cea mai comună cauză a cancerelor la nivel mondial? Alcoolul și tutunul!

Sursă foto: Pexels (Ave Calvar Martinez)
Sursă foto: Pexels (Ave Calvar Martinez)

Cele mai multe cancere apărute la pacienții de la nivel mondial își au cauza în consumul de tutun și alcool. 

Aproape jumătate dintre cancerele la nivel mondial sunt atribuite unui anumit factor de risc, în principal tutunul şi alcoolul, potrivit unui vast studiu publicat vineri, care subliniază importanţa măsurilor de prevenţie fără a le transforma într-un panaceu, relatează AFP și Agerpres.

"Conform analizei noastre, 44,4% dintre decesele cauzate de cancer la nivel mondial (...) sunt atribuite unui factor de risc care a fost măsurat", se arată în studiul publicat în revista medicală britanică "The Lancet" şi realizat în cadrul Global Burden of Disease.

Acest vast program de cercetare, finanţat de Fundaţia Bill Gates, este de o amploare inegalabilă, implicând câteva mii de cercetători din majoritatea ţărilor lumii.

Tutunul, principala cauză pentru dezvoltarea unui cancer

Prin urmare, acest studiu face posibilă cunoaşterea mai în detaliu a factorilor de risc în funcţie de regiunile lumii chiar dacă, în ansamblu, concluziile sale confirmă ceea ce se ştia deja: tutunul este de departe principalul element care a favorizat dezvoltarea unui cancer (33,9%), urmat de alcool (7,4%).

Concluziile studiului pledează pentru acordarea unui loc mai important prevenţiei în materie de sănătate publică, deoarece mulţi dintre aceşti factori de risc se referă la comportamente care pot fi schimbate sau evitate.

Cu toate acestea, peste jumătate din cazurile de cancer nu sunt atribuite unui anumit factor de risc, ceea ce arată că prevenţia nu este suficientă.

Astfel, în opinia autorilor studiului, prevenţia trebuie însoţită de alţi doi piloni importanţi: un diagnostic suficient de precoce şi tratamente eficiente.

Într-un comentariu independent, publicat în aceeaşi ediţie a revistei "The Lancet", doi epidemiologi, Diana Sarfati şi Jason Gurney, au susţinut aceste concluzii, estimând totodată că studiul subliniază importanţa prevenţiei. Ei au atras însă atenţia asupra preciziei estimărilor studiului, dat fiind faptul că strângerea datelor este supusă numeroaselor deficienţe în mai multe ţări.

Psiholog, „pont” pentru persoanele care au cancer

Oamenii bolnavi se agață de orice fir de speranță atunci când află un diagnostic dur, precum cel de cancer. De cele mai multe ori primul impuls este acela de a se ruga pentru o minune. 

În schimb, medicina este cea care tratează. Știința medicinei se bazează pe multe științe conexe, începând cu anatomia, biologia, fizica sau chimia, până la fiziologie, farmacologie sau radiologie. 

Am vrut să aflăm de la psihologul Radu Leca de ce oamenii, când se află în fața unui diagnostic dur, se îndreaptă spre credință. Astfel, medicul psiholog a explicat în exclusivitate pentru DC Medical importanța legăturii dintre medicină și credință. 

”De ce ne întoarcem cu fața spre Dumnezeu atunci când suntem bolnavi? Răspunsul e simplu: Întotdeauna, pacienții diagnosticați cu boli grave, întotdeauna, se vor întoarce cu fața spre Dumnezeu datorită faptului că au nevoie de o minune. Conexiunea cu Dumnezeu este una deosebită, datorită faptului că le oferă stabilitate, echilibru și putere. Cei care se duc la slujbe, la maslu, își iau un duhovnic și ajung să trăiască și 10 ani cu tot cu cancer, asta o spun ca psiho-oncolog. Este posibil acest lucru. Credința e mare”, a explicat medicul psiholog Radu Leca, în exclusivitate pentru DC Medical. Citește continuarea articolului AICI

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel