Ce să faci să nu te îngrași în vacanță. 3 ponturi de la antrenori!

Chiar dacă faci sport regulat în timpul anului, este posibil ca în vacanță, din pricina lipsei mișcării, să te îngrași și să pui la loc kilograme de care te-ai chinuit să scapi până acum. 

Pentru a nu cădea în această capcană, Flavius Ursachi, Head Coach la Bodyshape Transformation Center, dublu campion naţional de Culturism şi Fitness la categoria Men Physique Seniori + 174 cm, în 2015 şi 2016, oferă trei ponturi care pot fi de folos în vacanță pentru a rămâne în formă. 

Acestea sunt, de altfel, și sfaturile pe care le-a oferit celor care fac antrenamente și care vor avea o lună de concediu, departe de sala de sport. 

„Te antrenezi de câteva luni bune,  deja urmezi un plan alimentar bine structurat, rezultatele încep să apară, te simți mult mai bine… dar apoi mergi în vacanță și rezultatele dispar. Ca și antrenor văd acest scenariu mult prea frecvent. Oamenii își pierd motivația din cauza întreruperii obiceiurilor sănătoase în urma unui concediu sau din cauza unui deadline important la job. Mulți își pierd motivația pentru tot restul anului, din cauza unei scurte întreruperi care nu pare atât de importantă la început.

(oar_w460)

Pentru că este foarte important să rămâi consecvent în alegerile tale, am pregatit câteva soluții să te țină activ din punct de vedere fizic și să te ajute să îți optimizezi alegerile alimentare în concediu.

1. Începe ziua cu un mic dejun proteic.

Un mic dejun hiper proteic îți îmbunătățește starea de sațietate în timpul zilei și te poate ajuta să reduci cantitatea de mâncare consumată în timpul zilei. Când starea de sațietate lipsește, deviem de la alegerile sănătoase. Iată câteva exemple de mic dejun pe care sigur le poți găsi la orice hotel sau restaurant.

– Omletă cu legume

– “Scrambled eggs” cu roșii și ciuperci

– Salată cu brânză de capră

Daca totuși nu ai soluții la îndemână, este bine să ai la tine pudră proteică și să îți începi ziua cu un smoothie proteic. Îți las mai jos un exemplu de super shake proteic.

(oar_w460)

2. Mănâncă încet și oprește-te înainte să te simți “plin”.

Una din cele mai eficiente tehnici pentru vacanță este și una din cele mai simple. Să mănânci încet. Oprește-te când senzația de foame a dispărut, nu mânca până te simți “plin”. Aceasta tehnică te ajută să nu mănânci prea mult din două motive:

Fiziologic – Durează în jur de 20 de minute de când ai început să mănânci ca sistemul tău digestiv să trimită semnal către creier pentru a opri senzația de foame și să apară starea de sațietate. Dacă mănânci mai încet acest semnal se trimite înainte de a mânca prea mult.

Psihologic – Atunci când mănânci mai încet, savurezi mâncarea și te bucuri de gust, având astfel ocazia să simți mult mai intens specialitățile culinare fără să mănânci prea mult. Astfel te poți bucura de anumite mâncăruri specifice locurilor fără să te simți vinovat.

Ca să poți mânca mai lent ajută-te de pașii de mai jos.

Mănâncă stând așezat pe scaun și la masă

Mestecă mâncarea mai lent

Evită televizor/calculator/telefon –ul în timpul mesei

Pune furculița jos după câteva înghițituri

3. Fă un scurt antrenament cu greutatea corpului cel puțin o dată la două zile.

Pentru a păstra beneficiile antrenamentelor pe care le-ai făcut pâna acum, este important să continui să faci mișcare chiar și în vacanță. Urmărește video-ul pe care l-am realizat”, scrie Flavius Ursachi pe www.bodyshapetransformation.com.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel