Carmen Dan pune aderarea la Schengen pe masa reuniunii Consiliului JAI

Schengen
Schengen

Ministrul Afacerilor Interne, Carmen Dan, a declarat marţi că va pune în discuţie tema aderării României la Schengen în marja reuniunii informale a Consiliului JAI care va avea loc la Bucureşti. 

"Este o întâlnire extraordinar de importantă, prima în domeniul pe care îl gestionez, sub preşedinţia României. În marja reuniunii informale, eu voi avea şi bilaterale cu miniştrii care în mod constant de-a lungul vremii s-au poziţionat împotriva aderării. N-aş vrea să le numesc. Aş vrea să pun în discuţie această temă, pentru că este momentul propice, spun eu, să spunem că România şi-a îndeplinit absolut toate condiţiile tehnice pentru aderare. A accepta acum să fim evaluaţi pe Schengen atât timp cât legislaţia europeană spune că vom fi evaluaţi după decizia de aderare înseamnă că am accepta că undeva s-a strecurat o greşeală tehnică şi de aceea când am avut posibilitatea să vorbesc despre această temă în comisia LIBE am făcut precizări", a spus Carmen Dan la Antena 3. 


Ea a explicat că are toate argumentele necesare pentru a justifica această abordare



"Vorbim de spaţiul Schengen şi cei mai mulţi dintre români se gândesc la aderare, ştiu care este situaţia României, ştiu care este situaţia Bulgariei şi ştiu că această situaţie trenează din 2011, pe nedrept. Vorbim despre un dosar pe care am considerat că este necesar să-l scot din acest sertar în care stătea de mult timp, plin de praf şi să-l pun pe masă, pentru a şti încă o dată care este poziţia miniştrilor de interne referitor la acest subiect", a afirmat Dan. 


Ministrul a precizat că totuşi nu se va putea obţine vreun vot în urma acestei reuniuni


"Însă într-un JAI informal nu vom putea să forţăm un vot (...), dar vom putea obţine acea concluzie şi vom putea să răspundem întrebărilor şi eu mă aştept să fie întrebări din partea celor care probabil încă mai au motive să găsească tot felul de argumente pentru a se opune aderării", a adăugat ministrul. 

Vezi şi: Tudorel Toader vine cu cifrele: Să nu facem comparaţie

EXATLON eliminare. Situație disperată pentru Războinici! - LIVE

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Acest articol reprezintă o opinie.

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel