Urmărește emisiunea live


Bruxellesul ignoră cererea OMS și dă undă verde unei a treia doze de vaccin împotriva Covid-19

Bruxellesul ignoră cererea OMS și dă undă verde unei a treia doze de vaccin împotriva Covid-19.
Bruxellesul ignoră cererea OMS și dă undă verde unei a treia doze de vaccin împotriva Covid-19.

Bruxellesul ignoră cererea OMS și dă undă verde unei a treia doze de vaccin împotriva Covid-19.

Comisia Europeană a vorbit astăzi despre a treia doză de vaccin atribuind decizia fiecărui stat și limitându-se la sugerarea luării în considerare a dovezilor științifice în contextul în care unele țări membre, cum ar fi Germania sau Franța, sau din afara UE, Marea Britanie, au anunțat începerea, în septembrie, a unei noi runde de vaccinări.

Cele mai dezvoltate țări iau deja în calcul varianta de vaccinare cu a treia doză pentru toamnă, în ciuda cererii de ieri a Organizației Mondiale a Sănătății (OMS). Organizația ceruse amânarea implementării unei astfel de decizii până când mai multe persoane vor fi vaccinate la nivel mondial, informează Reuters.

Decizia de continuare a planurilor legate de administrarea dozelor de supra-rapel în pofida apelului ferm lansat de OMS subliniază inegalităţile uriaşe care există între ţările lumii în ceea ce priveşte reacţia la pandemie, în contextul în care statele bogate implementează programe pentru a-şi proteja cetăţenii de varianta Delta, care este mai infecţioasă.

Preşedintele Emmanuel Macron a anunţat că specialiştii din Franţa lucrează la un program pentru a administra cea de-a treia doză de vaccin persoanelor vârstnice şi celor vulnerabile începând din luna septembrie.

Germania intenţionează să administreze doze de supra-rapel pacienţilor cu imunitate compromisă, persoanelor foarte vârstnice şi rezidenţilor din căminele de bătrâni începând tot din septembrie, a anunţat ministrul german al Sănătăţii.

Prim-ministrul Israelului, Naftali Bennett, i-a îndemnat într-o declaraţie publică pe rezidenţii vârstnici să se prezinte la centrele de vaccinare pentru a primi a treia doză de vaccin, după ce Guvernul a demarat luna trecută o campanie de inoculare cu doze de supra-rapel.

Informaţii vitale lumii despre combaterea variantei Delta



"Oricine are vârsta de peste 60 de ani şi care nu a primit încă a treia doză de vaccin este de şase ori mai susceptibil să dezvolte o formă gravă a bolii şi, Doamne fereşte, chiar să moară", a declarat premierul Bennett.

Într-o discuţie online cu reprezentanţi din public şi cu jurnalişti, Naftali Bennett a mai spus că decizia Israelului de a administra a treia doză de vaccin Pfizer-BioNTech persoanelor de peste 60 de ani va furniza informaţii vitale lumii întregi despre combaterea variantei Delta.

Israelul, cu o populaţie de 9,3 milioane de locuitori, este o ţară mică ale cărei stocuri de vaccinuri "nu afectează cu adevărat semnificativ aprovizionarea cu seruri anti-COVID-19 la nivel mondial", a adăugat el.

Directorul general al OMS, Tedros Adhanom Ghebreyesus, a cerut miercurica ţările bogate să stopeze administrarea dozelor de supra-rapel cel puţin până la sfârşitul lunii septembrie, considerând că este inacceptabil ca statele bogate să folosească o cantitate şi mai mare din stocurile globale de vaccinuri anti-COVID-19.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel