Boris Johnson şi ministrul de finanţe, subiecții unui studiu pilot, după ce au intrat în contact cu o persoană testată pozitiv

Prim-ministrul britanic și ministrul de finanțe vor lucra doar de acasă și vor fi testați zilnic pentru COVID-19.

Prim-ministrul britanic Boris Johnson şi ministrul său de finanţe, Rishi Sunak, vor fi limitaţi să lucreze numai de la birourile lor şi supuşi testării zilnice pentru COVID-19 după ce au intrat în contact cu cineva testat pozitiv pentru coronavirus, relatează Agerpres, citând Reuters. Ministrul sănătăţii, Sajid Javid, a anunţat sâmbătă că a fost testat pozitiv pentru COVID-19.

"Prim-ministrul şi cancelarul au fost contactaţi de NHS Test and Trace ca fiind contacte ale cuiva testat pozitiv pentru COVID", potrivit unui comunicat emis de biroul lui Johnson din Downing Street duminică.

 

Studiu pilot 


De obicei, oricine este identificat ca un contact de schema de urmărire ar fi obligat prin lege să se autoizoleze timp de 10 zile. Cu toate acestea, cei doi cei mai înalţi responsabili ai guvernului vor lua parte în schimb la un studiu pilot ce le permite să continue să lucreze din birourile lor şi să se autoizoleze numai când nu lucrează.

"Ei vor participa la (studiul) pilot de testare zilnică a contactelor pentru a le permite să lucreze în continuare din Downing Street". "Ei vor conduce doar afacerile esenţiale guvernamentale în această perioadă.", potrivit comunicatului.

Ministrul britanic al sănătăţii, Sajid Javid, a anunţat sâmbătă că a fost testat pozitiv la COVID-19, cu două zile înainte de ridicarea majorităţii restricţiilor în Anglia, relaxare ce îngrijorează din cauza creşterii numărului de contaminări cu varianta Delta, aminteşte AFP.

Experții, avertisment: Ridicarea restricțiilor poate duce la un dezastru

Strategia guvernului britanic de a ridica pe 19 iulie majoritatea restricţiilor antiepidemice, în plin nou val de COVID-19 provocat de varianta Delta a coronavirusului, poate rezulta într-un dezastru cu consecinţe grave pentru întreaga lume, avertizează mai mulţi cercetători reuniţi vineri la o întâlnire de urgenţă online, relatează agenţia EFE, citată de Agerpres. 

Sfârşitul restricţiilor va accelera transmiterea virusului şi va face din Marea Britanie un teren fertil apariţiei altor noi mutaţii ale coronavirusului, cum de altfel s-a întâmplat anul trecut prin apariţia variantei britanice a coronavirusului SARS-CoV-2, redenumită între timp varianta Alpha, avertizează Christina Pagel, membră a SAGE, un grup independent de experţi sanitari care consiliază guvernul de la Londra.

VEZI ȘI: FURIE în Regat: Toți vaccinații care vin din Franța intră în carantină. Cititor DCNews: Insuportabil. Orice călător se simte mai în siguranță în afara UK

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri





Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2021 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: publicitate@dcnews.ro


cloudnxt1
YesMy