EXCLUSIV  FURIE în Regat: Toți vaccinații care vin din Franța intră în carantină. Cititor DCNews: Insuportabil. Orice călător se simte mai în siguranță în afara UK

Furie în Marea Britanie, după ce Guvernul a anunțat că vaccinații care vin din Franța stau în carantină / Foto: Pixabay
Furie în Marea Britanie, după ce Guvernul a anunțat că vaccinații care vin din Franța stau în carantină / Foto: Pixabay

Este furie în Marea Britanie după ce Guvernul a anunțat că cei care se întorc din Franța vor fi obligați să stea în carantină chiar dacă sunt vaccinați anti-COVID.

Călătorii care se întorc în Anglia din Franța vor fi obligați să stea în carantină săptămâna viitoare chiar dacă sunt vaccinați complet, după ce miniștrii au făcut o modificare în ultimul moment a normelor care urmează să intre în vigoare de luni, scrie The Guardian.

Decizie anunțată de pe o zi pe alta



Începând cu 19 iulie, tuturor britanicilor care au două doze  de vaccin anti-COVID venind înapoi din țările de pe lista portocalie, li s-a spus că nu vor trebui să stea în carantină la domiciliu timp de 10 zile. Acest lucru va rămâne valabil pentru toate țările din zona portocalie, cu excepția Franței. Această decizie i-a înfuriat pe britanicii deoarece a fost anunțată pe ultima sută de metri. Oamenii își cumpăraseră deja bilete spre Franța, știind că vor fi exceptați de la carantină, dar Guvernul s-a răzgândit brusc. Autoritățile britanice susțin că există îngrijorări cu privire la această țară, având în vedere creșterea numărului de cazuri de infectare cu varianta BETA, identificată pentru prima dată în Africa de Sud.

Carantină plus teste anti-COVID costisitoare

Mai mult, cei care vin din Franța nu doar că vor sta în carantină începând cu 19 iulie, dar vor fi și obligați să facă teste anti-COVID.  Orice vaccinat care vine din Franța sau care a fost în Franța în ultimele 10 zile,  după 19 iulie va putea să părăsească carantina după ziua a cincea folosind sistemul „test to release", care constă într-un test făcut în ziua a cincea. Costul acestui test este acoperit de fiecare individ în parte.

Totodată, toți călătorii vor fi nevoiți să facă un test înainte de plecare și să completeze formularul de localizare a pasagerilor, cei care au avut ambele doze de vaccin trebuie să prezinte dovada certificatului de vaccin prin intermediul aplicației NHS sau pe o scrisoare tipărită. Pe lângă acest test, călătorii care ajung în Anglia din Franța, vor fi obligați să facă încă doua teste adiționale – unul în ziua 2 și celălalt în ziua 8. Aceste teste trebuie programate din timp și sunt făcute de către clinicile private, costurile fiind suportate de călător.



Revolta britanicilor



Georgina Thomas, o asistentă medicală din Buckinghamshire, își vizita părinții în mediul rural dintre La Rochelle și Bordeaux, împreună cu fiica ei, când a fost anunțată știrea. ”Sunt frustrată de abordarea inconsistentă pe care o adoptă guvernul, nu pare logic. Dacă este necesară carantina, așa să fie, dar cred că riscul meu va fi mai mare când mă voi întoarce în Marea Britanie”, a declarat tânăra de 32 de ani agenției de știri PA Media.


Graham McLeod, din Bolton, stătea împreună cu partenera sa în casa de vacanță din Charente Maritime, pe coasta atlantică a Franței. Ei vor trebui să se autoizoleze când se vor întoarce în Marea Britanie, în ciuda faptului că sunt pe deplin vaccinați. „În ceea ce privește comunicarea guvernamentală, am spune că este inconsistentă, neregulată, neclară și sincer ineficientă.”, a spus pensionarul în vârstă de 63 de ani.

Schimbarea a fost numită „un adevărat obstacol” de deputatul conservator Henry Smith, președintele grupului parlamentar al tuturor partidelor pentru viitorul aviației. El a spus că sistemul tip semafor care clasifică țările în funcție de rata de infectare a fost menit să ofere „o certitudine atât de necesară”, dar „a creat doar confuzie”, adăugând că „anunțul de ultim moment ridică întrebări semnificative” cu privire privire la sistemul în sine și scopurile din spatele acestuia.

"Nu ne putem permite să continuăm cu această abordare distrugătoare a călătoriilor internaționale, care induce neîncredere în rândul călătorilor, împingând afacerile în prag de faliment.", a adăugat Smith.

Cititor DC NEWS: Un stres insuportabil

Unul dintre cititorii DC NEWS, un român stabilit în Marea Britanie, ne-a spus că s-a bucurat foarte mult atunci când a aflat că persoanele imunizate care vin din zona portocalie nu vor mai trebui să stea în carantină. După anunțul autorităților britanice și-a cumpărat imediat un bilet spre Paris, programându-și o vacanță de câteva zile. Își dorea de mult timp o vacanță, așa că a plătit tot: bilet de avion, cazare, teste, dar a rămas stupefiat când la doar câteva zile distanță Guvernul s-a răzgândit și a anunțat că măsura carantinării pentru cei veniți din Franța rămâne în vigoare.

"Am aflat de această decizie de ultimă oră vineri seară, când deja aveam totul planificat (bilete de avion, teste, hotel). Lucrând în sistemul de educație superioară, voi fi nevoit să muncesc de acasă timp de 10 zile, aspect care a fost înțeles de către angajator. Cu toate acestea însă, modificările acestea, plus necesitatea de a mai plăti un test în ziua a 8-a, împing costurile acestei scurte călătorii și mai mult, lăsându-mă frustrat de dezamăgit.

Modul în care guvernul britanic comunică și ia decizii de ultimă oră este dezamăgitor și creează un stres insuportabil tuturor celor care încearcă să călătorească în afara Marii Britanii după un an de zile de carantină. Decizia de a păstra necesitatea carantinării și a testelor pentru Franța nu își are sensul, indiferent de faptul că există anumite îngrijorări cu privire la numărul ridicat de cazuri BETA. Se presupune că aproximativ 10% din cazurile de Covid din Franța sunt BETA, însă nu se ia în considerare și faptul că această variantă este aproape dominantă în teritoriile din Reunion și Mayotte din Oceanul Indian. Mai mult decât atât, dacă ne uităm la numărul de cazuri înregistrate în Marea Britanie și Franța, diferența este astronomică (1.986 cazuri în Franța și 51.273 în Marea Britanie). În aceste condiții, orice călător, inclusiv eu, se simte mult mai în siguranță în afara Marii Britanii, mai ales având în vedere faptul că majoritatea restricțiilor vor fi abolite de luni în Anglia.", ne-a spus Vlad, un român stabilit în Marea Britanie.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel