Băncescu: "Vrem să extindem programul de adopții". Ce-l reține

315666-cei
315666-cei

Răzvan Băncescu, coordonator de proiect la Autoritatea pentru Supravegherea şi Protecţia Animalelor, a declarat, miercuri, că intenționează să extindă programul de adopții. Președintele ASPA întâmpină  "obstacole" în acest sens. El trebuie să găsească resurse umane. 

ASPA a găsit, după o zi pe alta, 11 echipe de hingheri pentru strângerea câinilor maidanezi. Mai mult, chiar în ziua în care Camera Deputaţilor a dezbătut legea privind câinii fără stăpân, deja erau angajați hingherii cu ziua pentru 50 de lei de persoană, potrivit unor mesaje trimise asociațiilor pentru protecția animalelor.

Acum, Răzvan Bănceascu, în ceea ce privește adopțiile, a întâlnit o dificultate: "Trebuie să găsim resurse să extindem programul de adopţii, şi aici vorbesc de resurse umane, pentru că e nevoie de o persoană care să înregistreze toate formularele".

Totuși, va fi extins orarul în zilele deja stabilite pentru adopţie, respectiv luni, miercuri şi vineri, iar ulterior, în funcţie de resursele umane, programul de adopţie va fi extins marţi şi joi. Nu a specificat de când va fi extins orarul.

Băncescu a precizat că adopțiile se vor face deocamdată în baza legii 145/2013, care prevede că de la al doilea câine se plătește o taxă de 150 de lei și care permite ca ONG-urile să adopte gratuit 100 de câini.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel