Atenționare meteo: Cod portocaliu de caniculă

canicula
canicula

Cod portocaliu de caniculă, pentru regiunile din vestul, sudul şi estul ţării, valabil vineri! Atenționarea a fost emisă, joi, de Administraţia Naţională de Meteorologie. Izolat, temperaturile vor atinge 38 de grade la umbră,

Vineri, valul de căldură se va intensifica, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va atinge şi depăşi pragul critic de 80 pe arii extinse. Temperaturile vor atinge maxime ce vor depăși frecvent 35-37 de grade, iar în zonele de câmpie din sudul și estul țării, izolat se vor înregistra și valori de 38 de grade la umbră.

Tot vineri, restul ţării se va afla sub cod galben de caniculă.

O avertizarea de cod portocaliu de caniculă a fost emisă de către ANM și pentru intervalul vineri, ora 18.00 - sâmbătă, ora 18.00, valabil pentru 14 judeţe din sud şi sud-est, mai precis Dolj, Olt, Teleorman, Giurgiu, Ilfov (inclusiv municipiul Bucureşti), Călăraşi, Ialomiţa, Constanţa, Brăila, Galaţi, Tulcea şi, parţial, Dâmboviţa, Prahova şi Buzău.

Sâmbătă, în sudul extrem şi în sud-estul ţării se va menţine vremea caniculară, cu temperaturi de 35-36 de grade, disconfortul termic va fi deosebit de accentuat, iar indicele temperatura-umezeală (ITU) va atinge şi depăşi pragul critic de 80.

Totodată, în intervalul vineri ora 18:00 - sâmbătă ora 18:00, în vestul, centrul, nordul şi nord-estul țării vor fi frecvente descărcări electrice, intensificări de vânt ce vor lua şi aspect de vijelie, precum și căderi de grindină, în zone montane.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel