ATAC terorist în Manchester de Revelion 2019. ”Atâta timp cât continuaţi să ne bombardaţi ţările...” - video

Anca Murgoci / 01 ian 2019 / 01:58
atac Manchester
atac Manchester

Atac în Manchester!

Trei persoane au fost rănite luni seară în staţia feroviară Victoria din Manchester, după ce au fost atacate de un bărbat înarmat cu un cuţit, relatează Reuters, PA şi dpa.

Motivație teroristă?

 

Poliţia a confirmat că un bărbat şi o femeie au fost transportaţi la spital 'cu răni de cuţit' după atac, care a avut loc chiar înainte de ora locală 21.00 (21.00 GMT) în staţia Victoria, aflată la nord de centrul Manchester. Un poliţist a avut şi el nevoie de îngrijiri medicale după ce a fost rănit cu cuţitul la umăr, a precizat poliţia, menţionând că un bărbat a fost reţinut. Nu se ştie până în prezent dacă a existat o motivaţie teroristă pentru atac, notează dpa.

Atacatorul a strigat 'Allah' după ce i-a atacat pe trecători

 

Ziarul Manchester Evening News a relatat că staţia a fost închisă şi a postat pe site-ul său fotografii în care se poate remarca o prezenţă poliţienească substanţială. Potrivit Press Association, care citează un martor, atacatorul a strigat 'Allah' după ce i-a atacat pe trecători. Martorul citat de PA este Sam Clack, producător la BBC, care aştepta să ia tramvaiul de la staţia Victoria. El a a relatat că a auzit un ţipăt şi s-a uitat în josul platformei. 'Păreau să fie un bărbat de circa 60 de ani şi o femeie de o vârstă similară şi un alt tip îmbrăcat complet în negru. Părea că se certau dar femeia ţipa tare. Am văzut poliţia îndreptându-se rapid spre el', a povestit bărbatul.

Mărturie șocantă

 

'A venit spre mine. M-am uitat în jos şi am văzut că avea un cuţit de bucătărie cu o lamă de 25 cm. A fost frică, frică pură', a povestit el. Potrivit lui Clack, poliţia a folosit un Taser şi un spray cu piper înainte ca 'şase sau şapte' agenţi să sară să-l imobilizeze. 'Atâta timp cât continuaţi să ne bombardaţi ţările, genul ăsta de lucruri va continua să se întâmple', ar fi spus bărbatul în timp ce era ţinut la pământ de poliţişti, potrivit producătorului BBC.

Vezi și: EXCLUSIV Traian Băsescu, în șanț de Revelion

 

Gâdea a fost DEMASCAT. Nimeni nu se aștepta la așa ceva!