Arafat anunță "perioade grele". Ce urmează în România: "Acest lucru se va întâmpla în data de 14"

Raed Arafat a făcut un anunț privind situația pandemiei din România. Ce urmează să se întâmple.

"OMS și toată lumea vorbește de măsuri locale, zonale, nu măsuri generale, naționale, adică nu lockdown național, ci mai degrabă măsuri care să se concentreze pe zonele care sunt mai afectate, până se rezolvă problema acolo și bănuiesc că aceasta va fi și abordarea noastră mai departe. Eu n-am auzit pe cineva care dorește să se întoarcă la un lockdonw generalizat, fără diferențiere”, a spus Raed Arafat la Digi24.

"Vin perioade grele"

"Dar depinde foarte mult de noi toți, pentru că vin perioade grele, vin perioadele sărbătorilor de iarnă, oamenii vor să se plimbe, vor să socializeze. Aici, din nou, depinde dacă acceptăm în perioada asta să reducem mobilitatea, să reducem contactele, să rămânem în interiorul familiei foarte apropiate, cu care trăim în casă. Atunci e posibil să evităm o situație mult mai serioasă, care să revină, chiar dacă acum scădem ca și cifră, dar să ne trezim că începe să crească după sărbători, în ianuarie-februarie”, a mai spus Arafat.

"Vom prelungi starea de alertă"

"E clar că măsurile pe care le avem acum probabil că vor continua, adică purtarea măștii și anumite măsuri care sunt implementate acum, măsurile sanitare vor rămâne, dar din nou, noi avem data de 14 (decembrie), momentul în care vom prelungi starea de alertă și probabil că acest lucru se va întâmpla în data de 14 pentru următoarea lună. Vom avea o analiză cu INSP-ul și cu toată lumea asupra situației epidemiologice. Depinde dacă continuăm să scădem sau creștem, dar la acest moment pot să spun că nu s-a discutat și nu există intenții de noi restricții”, a spus Raed Arafat.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel