Aplicaţie pentru a găsi mormintele celor dragi în cimitir

Cimitir
Cimitir

O companie israeliană a dezvoltat aplicaţia care oferă utilizatorilor posibilitatea de a naviga prin cimitir în căutarea mormintelor unde odihnesc cei care le-au fost dragi.

Aplicaţia oferă indicaţii vocale şi grafice care îi ajută pe cei care îşi doresc să se orienteze în cimitir, în căutarea locurilor unde sunt îngropate persoane pe care le-au cunoscut.

“Gravez” este aplicaţia care rezolvă problema orientării pentru cei care caută mormântul sau chiar ceremonia de înmormântare a unei persoane dragi. Aplicaţia este disponibilă deocamdată numai în Israel, dar compania producătoare şi-a arătat intenţia de a o comercializa la nivel mondial, citează Mediafax.

“Va schimba totul”, spune Yehuda Hanfling, unul dintre şefii companiei Chevra Kadisha, organizaţia care se ocupă respectarea tradiţiilor în cazul înmormântărilor iudaice în Israel. “Oameni care nu au ajuns la mormintele celor dragi de ani buni şi vor să repare acest lucru se rătăcesc de multe ori pentru că apar mereu noi gropi şi aleile se schimbă în toate direcţiile". Chevra Kadisha a lansat aplicaţia în luna septembrie.

Dezvoltatorii aplicaţiei sunt cei de la compania Corido

Aceştia au folosit drone şi au procesat hărţi care totalizează 1,3 milioane de morminte din 30 de cimitire din Isarael, accesibile atât pe jos cât şi pentru automobile. Guy Liany, unul dintre şefii de la Corido a explicat că metoda s-a concentrat asupra cartografierii "tuturor elementelor geografice care pot prezenta interes: poteci, parcele", arătând că sistemul va fi actualizat constant de către administratorii fiecărui cimitir.

Un cimitir are în medie 30.000-40.000 de morminte şi cartografierea a durat câteva zile pentru fiecare dintre cele incluse în program. Aplicaţia este gratuită pentru public, dar cimitirele trebuie să achiziţioneze sistemul, preţul fiind diferit, în funcţie de dimensiunile cimitirului. Aplicaţia sugerează şi locuri de parcare în apropierea cimitirelor şi include opţiunea afişării unor rugăciuni pe ecranul dispozitivului utilizat. Firma ia în considerare includerea unor servicii de livrare de flori, curăţenie şi renovare pentru morminte.

"Am primit reacţii de la utilizatori", a explicat Israel Gold, de la Corido. "Vedem că multe persoane sunt mişcate atunci când deschid aplicaţia fie şi numai ca să arunce o privire asupra fotografiei locului unde sunt îngropaţi bunicii sau alte persoane dragi, ale căror monumente funerare nu le-au mai văzut de ani întregi".

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel