ANI. Primar găsit incompatibil prin decizia instanței

Bogdan Cotigă / 25 ian 2019 / 16:47
Decizie
Descriere foto: Decizie

Primarul comunei Coteana, Vasile Costea, a pierdut definitiv, la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ), procesul cu Agenţia Naţională de Integritate (ANI) care a constat că edilul s-a aflat în stare de incompatibilitate începând din ianuarie 2013.

Magistraţii ÎCCJ au admis, pe 23 ianuarie, prin hotărâre definitivă, recursul declarat de ANI faţă de sentinţa pronunţată Curtea de Apel Craiova în dosarul în care primarul comunei Coteana, Vasile Costea, a contestat decizia ANI privind starea de incompatibilitate. 'Admite recursul declarat de pârâta Agenţia Naţională de Integritate împotriva sentinţei nr. 112 din 10 martie 2016 pronunţate de Curtea de Apel Craiova -Secţia de Contencios administrativ şi fiscal în dosarul nr. 1813/54/2015. Casează sentinţa recurată şi, rejudecând, respinge acţiunea formulată de reclamantul Costea Vasile în contradictoriu cu Agenţia Naţională de Integritate, ca neîntemeiată', se arată în soluţia pronunţată de ICCJ.

Ce a constatat ANI

 

În anul 2015, ANI a constatat că Vasile Costea, la acea dată viceprimar al comunei Coteana, s-a aflat în stare de incompatibilitate începând din luna ianuarie 2013, întrucât a deţinut simultan funcţia de viceprimar şi funcţia de reprezentant al Consiliului local al Comunei Coteana în cadrul S.C. AQUAVERA COTEANA S.R.L. (persoană juridică având ca asociat unic Consiliul Local Coteana). Vasile Costea a fost ales în 2016 primar al comunei Coteana, iar în 2018 ANI a constatat că se află în conflict de interese administrativ, după ce Consiliul Local Coteana, în baza unor documente întocmite şi semnate de Costea în perioada în care a fost viceprimar, a încheiat contracte de lucrări în valoare de 91.500 lei cu o firmă al cărui administrator şi asociat unic este fratele edilului. 

VEZI ȘI:

ANI. Aleşi locali în incompatibilitate

Mihai Constantinescu, șef în Ministerul Sănătății, aflat în incompatibilitate