DCNews Lifestyle Horoscop Horoscop săptămânal. Urmează Luna Nouă din Taur! Previziuni pentru 11-17 mai 2026

Horoscop săptămânal. Urmează Luna Nouă din Taur! Previziuni pentru 11-17 mai 2026

Sursă foto: Magnific AI

Săptămâna începe cu un sextil între Soarele din Taur și Jupiter din Rac. Astrele vor să ne păstrăm cumpătul, să avem răbdare și să nu ne pierdem încrederea în viitorul apropiat. Sau în capacitatea noastră de a recăpăta stabilitatea.

Pe urmă, Soarele se întâlnește cu Mercur pe 14 mai. Și aici trebuie să fim mai atenți la conexiunea dintre bani și tehnologie. Adică la tranzacțiile online, comenzi, rezervări sau programări. Poate apărea un scurtcircuit în procesul decizional sau în comunicare.

Citește și Previziuni astrale a doua jumătate a lunii mai 2026. Ce le așteaptă pe cele douăsprezece zodii

Pe 16 mai, se va petrece Luna Nouă din semnul Taurului. Momentul perfect pentru cei care vor să planteze noi semințe. La propriu sau la figurat.

Horoscop 11-17 mai 2026 Berbec

Marte se pregătește de finalul tranzitului în semnul tău. Deci provocarea principală va fi aceea de a gestiona impulsivitatea. De asemenea, trebuie să fii atent și la gestionarea eficientă a resurselor proprii. Fie că este vorba de bani, de timp sau energie.

Horoscop 11-17 mai 2026 Taur

Urmează o săptămână importantă deoarece Luna Nouă se va petrece în semnul tău. Poți aduce un plus de prospețime într-un domeniu sau te poți înnoi. Nu vei duce lipsă de idei geniale despre cum să îți îmbunătățești condiția materială sau să devii mai independent din punct de vedere financiar.

Horoscop 11-17 mai 2026 Gemeni

În zilele ce urmează, te vei simți mai obosit sau mai epuizat ca de obicei. De aceea, trebuie să stai departe de situațiile care te copleșesc sau de persoanele care te pot influența în mod negativ. Astrologul spune că poți renunța la a mai idealiza unele faze din trecut.

Horoscop 11-17 mai 2026 Rac

Pe plan profesional, vor fi momente în care vei simți că îți pierzi cumpătul. Sau că nu mai ai răbdare deloc. Însă nu este cazul să iei decizii sau să faci unele declarații la cald. Activitățile de socializare îți vor aduce confort și bucurie.

Horoscop 11-17 mai 2026 Leu

Luna Nouă se va petrece în casa a zecea, deci s-ar putea să capeți un plus de vizibilitate sau popularitate din punct de vedere profesional. Încearcă să nu fugi de asumarea responsabilității pentru deciziile luate, nu căuta vinovați în stânga sau dreapta.

Horoscop 11-17 mai 2026 Fecioară

Chestiunile referitoare la contracte sau alte documente vor necesita un plus de atenție. Chiar și atunci când te vei ocupa de unele achiziții, trebuie să verifici de mai multe ori detaliile. O perioadă potrivită pentru a învăța ceva nou, indiferent de vârstă.

Horoscop 11-17 mai 2026 Balanță

Relația de cuplu sau parteneriatele cele mai importante vor fi surse de stres. Dar astrologul susține că unele certuri nu trebuie evitate în totalitate pentru că pot aduce clarificări. O perioadă pentru decizii importante pe plan financiar.

Horoscop 11-17 mai 2026 Scorpion

Astrele pun accentul pe relațiile personale. În special pe cea cu partenerul de viață sau persoana pe care vreți să o cuceriți. Zilele nu vor decurge într-un mod liniar, ci pot apărea aspecte neprevăzute. Sănătatea merită mai multă atenție.

Horoscop 11-17 mai 2026 Săgetător

Calitatea săptămânii va depinde, în mare parte, de modul tău de a munci sau de a te organiza. Îți vei găsi motivația necesară pentru a alunga procrastinarea. Și vei învăța să delegi din sarcini. Pentru că îți vei da seama că nu le poți face tu chiar pe toate.

Horoscop 11-17 mai 2026 Capricorn

Nu mai amâna unele reparații sau îmbunătățiri pentru locuință! Relațiile cu familia vor fi mai tensionate, poate și pentru că unii membri ai familiei nu sunt la fel de implicați în treburile gospodărești. Dar de un lucru poți fi sigur! Nu vei duce lipsă de creativitate.

Horoscop 11-17 mai 2026 Vărsător

Mintea va avea parte de claritate, ia puterea de concentrare îți va reveni. Deci este o perioadă prielnică pentru decizii importante. Munca va fi precum un remediu, unele proiecte îți dau un sens și îți vor aduce și recompense în viitorul apropiat.

Horoscop 11-17 mai 2026 Pești

Se anunță decizii financiare foarte importante pentru tine. Sau schimbări pe plan profesional. Astrologul îți recomandă să fii mai blând cu propria persoană și mai selectiv cu informațiile pe care le vei consuma, în special din mediul online.

Știri similare din categoria Horoscop Vezi toate articolele