În Vinerea Mare, oamenii credincioși merg la biserică și trec „pe sub masă”. Vinerea Mare sau Vinerea Patimilor este o zi de mare doliu a întregii creştinătăţi pentru că în această zi a fost răstignit şi a murit Iisus Hristos.
Preotul Nicolae Crângașu a explicat la DC News cum ar trebui să trecem corect „pe sub masă”.
„Creștinii au creat obiceiul de a trece pe sub masa pe care este așezat Sfântul Epitaf cu icoana punerii în mormânt a Mântuitorului pentru a arăta un fel de pietate tăcută plină de venerație întru suferința și moartea lui Iisus Hristos mai ales pentru timpul cât a stat în mormânt.
Trecerea pe sub masa cu Sfântul Epitaf se face, de regulă, în genunchi, se face într-o poziție în care toți creștinii vor să arate o maximă pietate față de icoana Mântuitorului mort și pus în mormânt astfel încât să se înțeleagă că toți conștientizează că El a murit nu din vinovăția lui, ci ca să absolve în fața lui Dumnezeu propria noastră vinovăție, a fiecăruia în parte”, a spus preotul Nicolae Crângașu pentru DC News.
Unii oamenii trec pe „sub masă” o singură dată. Reprezintă, pentru unii, unicitatea Jertfei Fiului lui Dumnezeu, în timp ce alţii trec pe „sub masă” de trei ori, în amintirea celor trei zile în care trupul lui Hristos a şezut în mormânt.
VEZI ȘI: Anunț despre Sfânta Lumină de Înviere. Mai vine anul acesta în România?