Alianţa Vestului scoate bani din buzunarul clujenilor. Cât plătesc cetăţenii

Alianța Vestului
Alianța Vestului

Fiecare clujean va plăti anual o sumă de bani pentru Alianţa Vestului, iar suma totală va fi folosită pentru acoperirea cheltuielilor de funcţionare a aparatului tehnic, conform unei hotărâri adoptate joi de Consiliul Local Cluj Napoca. 

"Nu sunt un susţinător al proiectului Alianţei Vestului şi nu pentru că uneşte patru primării PNL, ci datorită faptului că, în an Centenar, a adus anumite idei care pot conduce către federalizare. AVE este un proiect politic dar, din punct de vedere tehnic, în exerciţiul financiar 2014-2020 această alianţă nu poate accesa fonduri structurale şi nici investiţii europene. Obiectivele alianţei sunt foarte generale, iar cele de infrastructură nu cred că Primăria Cluj-Napoca le poate influenţa într-un alt judeţ din România. Având în vedere că AVE nu are un obiect de activitate în orizontul de timp apropiat, de ce pe lângă cei 20.000 de lei, aport la patrimoniu, alocăm peste 160.000 de euro cheltuieli de funcţionare, câte 0,50 de euro anual pentru fiecare locuitor? La ce se vor folosi aceşti bani publici?", a întrebat, joi, în şedinţa Consiliului Local (CL) Cluj-Napoca, Dan Morar, consilier al PSD.

Primarul Emil Boc a spus că AVE urmăreşte ca, în parteneriat cu Guvernul, să aducă cât mai mulţi bani europeni şi din investiţii în ţară.

"Acum se negociază cadrul financiar multianual 2021-2027, iar demersul nostru vizează parteneriatul cu Guvernul, împreună să aducem mai mulţi bani în ţară după modelul centurii metropolitane de la Cluj-Napoca. Numai Guvernul putea absorbi bani europeni pentru realizarea centurii, care costă 150 de milioane de euro, dar noi, cu mai mulţi primari de comune, ne-am asociat să facem în locul Guvernului studiile necesare. Vorbim de sănătatea acestui demers pentru oamenii pe care îi reprezentăm şi de a da o şansă ca banii europeni să modernizeze România", a arătat Emil Boc.

CL Cluj-Napoca a aprobat, în şedinţa sa de joi, cu unanimitate de voturi, participarea municipiului la constituirea Asociaţiei de Dezvoltare Intercomunitară Alianţa Vestului (AVE) şi participarea Clujului cu 20.000 de lei la constituirea patrimoniului iniţial al AVE, precum şi cu o cotizaţie anuală de 0,50 euro pentru fiecare locuitor din municipiu. AVE a fost înfiinţată în decembrie de primarii din Timişoara, Cluj-Napoca, Arad şi Oradea. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel