Alexandru Rafila: Este exclus ca nevaccinaţii să-şi plătească spitalizarea

Profesorul Alexandru Rafila spune că românii nu vor fi obligați să plătească serviciile medicale dacă nu s-au vaccinat anti Covid-19. 

Alexandru Rafila a explicat de ce introducerea obligativităţii certificatului verde la locul de muncă nu poate fi posibilă în România. De asemenea, deputatul a afirmat și că PSD nu este de acord cu propunerea PNL ca cei nevaccinaţi să îşi plătească serviciile medicale, scrie romaniatv.net. 

”Este exclusă (n.r. ca nevaccinații să își plătească serviciile medicale / introducerea obligativităţii certificatului verde la locul de muncă) şi vă spun lucrul acesta pentru că este exclus şi din punct de vedere medical, pentru că ar accentua şi mai mult problemele de prezentare în spital, tardivă, a celor care sunt infectaţi. Noi vrem să îi încurajăm să se prezinte cât mai repede, şi asta era evident o barieră”, a declarat Rafila.

Social-democratul a mai arătat că, în eventualitatea introducerii certificatului verde, trebuie găsită varianta ca o perioadă testarea să fie gratuită, mai ales că, şi logica spune că dacă mâine ar dori toţi să se vaccineze acest lucru nu este posibil.

”Noi am propus 60 de zile, cred că vom rămâne cu această propunere a PSD”, a mai declarat Alexandru Rafila.

Antivacciniștii, proteste de amploare pe 1 Decembrie

Bogdan Chirieac, analist politic, s-a aflat marți seara în direct, la România TV, unde a discutat cu Niels Schnecker, printre alte subiecte, despre situația vaccinării în România și mitingurile care se pregătesc de sărbători. 

Pe 1 decembrie este de așteptat să aibă loc o manifestare de amploare în Capitală prin care oamenii să își exprime nemulțumirile cu privire la restricțiile impuse în pandemie, libertatea de circulație și certificatul verde. 

”Ce e de făcut acum? În ceea ce privește mitingul de 1 decembrie, felicitări. Asta înseamnă că de Crăciun spitalele vor fi din nou arhipline. Nu că ar fi mai goale acum. La miting nu ai mască, nu ești vaccinat, că de aceea te duci acolo, și așa mai departe. Se duc să demonstreze. E miting neautorizat, nu pățesc nimic. Asta am învățat și eu de la 10 august că poți să mergi la miting neautorizat, că nu pățești nimic. Nu am mască și nu sunt vaccinat. Ce să îmi facă poliția? Să îmi dea cu apă rece pe mine? Ferească Dumnezeu, asta ar mai trebui”, a spus analistul politic, pe un ton ironic.

Citește articolul integral aici!

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel