Alegeri europarlamentare. Kelemen Hunor, când se publică lista de candidaţi

Kelemen Hunor
Kelemen Hunor

Preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, a declarat vineri, în cadrul Consiliului Reprezentanţilor Unionali (CRU) de la Târgu Mureş, că lista de candidaţi pentru alegerile europarlamentare va fi cunoscută la cel de-al XIV-lea Congres al Uniunii, care va avea loc în perioada 22-23 februarie.

„Pentru noi cea mai provocare în 2019 vor fi europarlamentarele. Am început deja această pregătire de câteva săptâmâni, chiar câteva luni şi mergem mai departe. Decizia o vom lua la congres, atunci când vom vedea cum va arăta lista. Adunarea semnăturilor o vom începe undeva în jurul congresului, înainte, în timp ce sau după, în funcţie de ce decizie va lua guvernul. Noi avem nevoie de o reprezentare parlamentară puternică, o reprezentare parlamentară cu care să consolidăm interesele maghiarilor în Uniunea Europeană', a afirmat Kelemen Hunor, potrivit traducerii oficiale, notează Agerpres.

Liderul UDMR a arătat că Uniunea Europeană trebuie să se schimbe, iar reprezentanţii formaţiunii nu trebuie să fie doar subiecţii acestei schimbări, ci şi cei care modelează această schimbare. 'Dacă toate merg bine, Partidul Popular European va forma cea mai mare fracţiune care va dicta valorile şi priorităţile, dar şi direcţiile reformelor şi programul reformelor, pasul, ritmul acestora, iar noi putem consolida PPE. Noi avem tot interesul ca Uniunea Europeană să fie puternică, astfel încât corecţiile de rigoare să se facă. Şi o Transilvanie cu o comunitate maghiară în dezvoltare să fie asigurată odată cu schimbările UE', a afirmat liderul UDMR.  

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel