Academia Română, după PISA: Reducerea teoriei pentru practică e periculoasă

Punctul de vedere al Academiei Române privind unele aspecte ale învățământului preuniversitar din România.

"Recentele constatări date publicității, referitoare la procentajul ridicat al elevilor români afectați de analfabetismul funcțional, dar și îngrijorarea produsă de analfabetismul primar (cauzat de neputința școlarizării tuturor copiilor de vârstă școlară) și de abandonul școlar, determină Academia Română să propună un set de măsuri, reieșite din experiența celui mai înalt for de consacrare a valorilor intelectuale și de cercetare din România.

În plus, în contextul fixării unui număr mai mic de ore pe săptămână pentru învățământul preuniversitar, există riscul reducerii timpului alocat unor discipline școlare clasice. Până la adoptarea unei noi legi a educației naționale, menită să fie stabilă și să cuprindă, mai mult principii decât date concrete (acestea trebuie să fie detaliate în statute și regulamente), este nevoie de un set de măsuri care să stabilizeze școala românească și să-i confere perspective bune de dezvoltare, fără a ceda în fața unor presiuni conjuncturale, derivate dintro percepție pripită asupra schimbărilor din societatea contemporană și lipsită de o analiză profundă și riguroasă", transmite Academia Română.

În acest sens, Academia Română semnalează și propune o serie de măsuri

"1. Presiunea nejustificată de a introduce noi discipline școlare trebuie să fie oprită, prin crearea, în cadrul materiilor existente, a noi conținuturi care să răspundă dinamicii societății contemporane. Astfel, protecția mediului, combaterea poluării se pot studia la Geografie, educația financiară și bancară la Științe sociale și la Istorie (în liceu), educația civică și constituționalismul la Istorie, nutriția sănătoasă, educația igienică și educația sexuală la Biologie, circulația pe drumurile publice la Dirigenție etc. Practic, nu există discipline școlare actuale în cadrul cărora să nu se plieze temele stringente pentru actualitate. Propunerile de a introduce discipline noi și de a le elimina sau diminua pe cele vechi – verificate de la Renaștere încoace – sunt lipsite complet de realism și de spirit pedagogic. De asemenea, ideea de a avea mai multe discipline încheiate cu medii semestriale și anuale și derulate în câte o oră pe săptămână este lipsită de orice fel de fundamentare psiho-pedagogică. Disciplinele de o oră pe săptămână au cea mai slabă eficiență în procesul de predare-învățare.

2. Presiunea prin care se cere eliminarea sau reducerea drastică a teoriei în favoarea susținerii deprinderilor practice are, de asemenea, un grad mare de periculozitate. În școală, teoria și practica trebuie să fie îngemănate într-o sinteză armonioasă, fără de care rezultatele ajung să fie dezastruoase. Fără cunoștințe teoretice temeinice, acumulate în memoria elevilor, deprinderile practice ajung să fie fără fundament. De aceea, științele fundamentale și cele ale naturii trebuie să fie studiate în continuare, începând cu bazele lor teoretice. Cercetarea fundamentală rămâne și ulterior, în învățământul superior, baza oricărei cercetări aplicative și tehnice.

3. Presiunea prin care se cere reducerea numărului de ore de la disciplinele umaniste și de științe sociale este, de asemenea, lipsită de realism și de previziune pentru viitor. Digitizarea devine tot mai mult o metodă universală de viață și un mod de a acționa în toate domeniile, dar omul modern nu poate trăi și acționa în viață fără cunoștințe lingvistice, istorice, geografice, etnografice, filosofice, etice etc. Dimensiunea istorică a existenței noastre individuale și de grup rămâne esențială. Nu putem transforma conștiința socială în tabula rasa – ștergând întreaga experiență de viață a omenirii –, ca să construim noi identități iluzorii. Europa Unită are șanse să existe în continuare și să se fortifice nu prin încercările de destrămare a identităților etnice, ci prin făurirea unui concert al națiunilor libere și dornice să trăiască împreună.

Pentru aceasta, este nevoie:


- de o cunoaștere aprofundată a limbii și literaturii române

- de studierea temeinică a gramaticii, inclusiv în anii de liceu, la toate profilurile, în maniere adaptate și specifice

- de exercițiul insistent al lecturii, deopotrivă din cărți tipărite sau pe suport digital; unul din doi elevi se concentrează pe recunoașterea literelor, a silabelor și pe reconstituirea cuvântului în sine, fără să-i mai poată percepe semnificația

- cultivarea literaturii române în manieră diacronică, pe curente și mișcări literare, din Evul Mediu până astăzi

- cultivarea serioasă a limbilor străine și a literaturii universale; combinarea scriitorilor români cu cei străini, pe teme mari, fără nicio pregătire prealabilă a elevilor nu face decât să creeze confuzie și haos în mințile tinere

- învățarea literaturii prin prisma istoriei literaturii dă rezultate foarte bune, verificate de sute de ani, iar scriitorii nu trebuie studiați după gustul profesorului, ci după necesitățile interne ale disciplinei. Prin urmare, dacă, de exemplu, Nicolae Filimon reprezintă o treaptă în romanul românesc, iar Ion Heliade Rădulescu, prin „Sburătorul“, un reper în poezia românească, ei trebuie studiați dincolo de preferințe, în spiritul canonului. Nici Shakespeare, nici Cervantes și nici Goethe nu exprimă, prin creațiile lor, spiritul din „Harry Potter“ ori din „Stăpânul inelelor“ și, totuși, creația lor nu e repudiată. Creația lor conține valori perene, fără de care nu se înțelege evoluția literaturii; canonul literar și operele clasicilor rămân puncte importante de reper pentru studierea literaturii

- separarea studiului limbilor de gramatică și de literatură este lipsită de sens; comunicarea corectă în societate se face nu prin ocolirea regulilor de gramatică și prin ignorarea operelor literare în favoarea oralității și a limbajului colocvial, a acelui din reportaje sportive, din texte administrative, jurnalistice; disciplina „limbă și comunicare“ nu are niciun sens, din moment ce limba română are menirea de bază să asigure comunicarea între români. Comunicarea corectă nu se învață punând între paranteze textele literare, ci, dimpotrivă, prin cultivarea, explicarea și aproprierea lor. Limba română armonioasă se află, în primul rând, în literatura română, care, odată studiată, garantează exprimarea corectă în mass media, în sport, în IT, în tehnică etc.

- ideea reducerii orelor de istorie cu scopul asigurării educației globale și pregătirea viitorilor „cetățeni europeni” este absurdă; identitatea europeană nu se poată obține prin distrugerea identităților naționale, ci, dimpotrivă, prin fortificarea lor; un român care știe cum și de ce este român îl va înțelege și prețui pe un francez, leton sau suedez; diminuarea studiului istoriei înseamnă condamnarea noastră la ignoranță și izolare (pe de o parte, va crește în societate ponderea dacopaților, autohtoniștilor și tradiționaliștilor, iar pe de alta, a mondialiștilor și detractorilor, care exhibă nimicnicia poporului român, condamnat – după opinia lor – să rămână la coada lumii); studiul organizat al istoriei conferă cultură generală solidă, care ne ajută, în călătoriile tot mai dese pe care le facem, să înțelegem de ce NôtreDame este o biserică gotică, de ce Constantinopolul se cheamă azi Istanbul sau cum de Praga se cheamă „Orașul de Aur“; educația prin istorie înseamnă educație pentru viață - același rol îl are și geografia ca disciplină școlară, pentru că ne ajută să ne plasăm în spațiu, să nu confundăm meridianele cu paralelele și să știm ce deosebire este între Ecuator și Ecuador!

- limba latină, studiată cel puțin un an, de preferat în clasa a VIII-a, are un dublu rol: mai întâi ne ajută să înțelegem latinitatea căreia îi aparținem; în toate țările civilizate, latina a rămas obiect de studiu, iar în Germania, marile universități tehnice, care pregătesc ingineri, oferă latina drept curs alternativ (opțional) pentru studenți; în al doilea rând, gramatica latinei, ca și gramatica românească, disciplinează mintea elevilor, aduce rigoare și logică în exprimare.

Latina servește, în mod direct sau indirect, viitoarelor profesiuni de filolog, de jurist, de inginer, de farmacist, de medic, de informatician etc.; aproape 80% din termenii englezi de pe prima pagină a Word-ului de pe orice computer sunt de origine latină (file, delete, table, insert etc.); din această perspectivă, ar fi de mare utilitate reînființarea unor clase cu profil de studii clasice în liceele (colegiile naționale) importante ale câtorva orașe mari din România", transmite Academia Română.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel