Băsescu, Ponta, Duşa şi Câmpeanu se vor întâlni cu miniștri francezi Valls şi Cazeneuve pe tema romilor

romi
romi

Preşedintele Traian Băsescu, premierul Victor Ponta, ministrii Muncii şi de Interne, Mariana Câmpeanu şi Mircea Duşa se vor întâlni, miercuri, la București cu ministrul francez de Interne, Manuel Valls, şi ministrul-delegat pentru Afaceri Europene, Bernard Cazeneuve pe tema incluziunii romilor, a  anunţat Ambasada Franţei.

 "Ministrul de Interne, Manuel Valls, precum şi ministrul-delegat pentru Afacerile Europene, Bernard Cazeneuve, vor efectua miercuri, 12 septembrie, şi joi, 13 septembrie, o vizită în România, pentru a discuta cu autorităţile române pe tema incluziunii sociale a cetăţenilor români aparţinând minorităţii rome. Aceştia se vor întâlni cu Traian Băsescu, preşedintele României, Victor Ponta, primul ministru, Mircea Duşa, ministrul de Interne, precum şi Mariana Câmpeanu, ministrul Muncii, Familiei şi Securităţii Sociale", se arată într-un un comunicat de presă al Ambasadei Franţei.

Cei doi oficiali francezi vor susţine, miercuri, o conferinţă de presă comună cu premierul Victor Ponta de la ora 18.45 la Palatul Victoria, unde va fi semnat şi un acord bilateral de cooperare în domeniul incluziunii sociale a cetăţenilor români de etnie romă.

 În dimineaţa zilei de joi, cei doi miniştri se vor deplasa la Câmpia Turzii, unde Franţa finanţează un proiect de cantină şcolară destinată copiilor provenind din familii defavorizate, mai precizează comunicatul Ambasadei Franţei.

 Franţa "nu poate primi toată mizeria lumii şi a Europei", a afirmat, marţi, ministrul de Interne francez.  "Astăzi, nu putem să ne permitem să primim toate aceste populaţii care sunt condamnaţii pământului, care sunt hărţuite în ţara lor, care sunt discriminate", a adăugat el.

 Comunitatea de romi în Franţa este estimată la aproximativ 15.000 de persoane. Manuel Valls a recunoscut că dacă mii (de romi) au părăsit teritoriul francez de la instalarea la putere în mai 2012 a Guvernului socialist sunt "şi alţii care au sosit".

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel