Custodele Coroanei, Majestatea Sa Margareta: Hristos a Înviat! Suntem împreună din nou

10 Mai reprezintă o zi cu multiple semnificații. Printre celelalte, astăzi este Ziua Regelui, numită și Ziua Regalității. Principesa Margareta a fost prezentă la tradiționalul "Garden Party" în incinta grădinilor Palatului Elisabeta.

Margareta, care îndeplinește rolul de Custode al Coroanei Române, și-a manifestat bucuria vineri cu privire la organizarea, după o pauză de patru ani, a tradiționalului "Garden Party" în incinta grădinilor Palatului Elisabeta, cu ocazia celebrării sărbătorii naționale de 10 Mai.

Mii de invitați din întreaga țară și din Republica Moldova au participat la acest eveniment, alături de Margareta, Principele Radu, Principesa Sofia și Principesa Maria.

La eveniment au participat și Orchestra Reprezentativă a Ministerului Apărării Naționale, Brigada 30 Gardă "Mihai Viteazul" și Cavaleria Jandarmeriei Române.

Pozele au fost realizate de Dana Mihai, redactor DC News.

Sărbătoarea națională de 10 Mai a debutat la ora 12:00 cu o ceremonie de depunere de coroane la Bustul Regelui Mihai I din Piațeta Regelui (Șoseaua Kiseleff), la care au participat Majestatea Sa Margareta, Principele Radu și Principesele Sofia și Maria.

"Bine aţi venit la Palatul Elisabeta! Hristos a Înviat! Sunt atât de bucuroasă să vă văd atât de numeroşi astăzi. După patru ani, suntem în sfârşit împreună din nou pentru o sărbătoare naţională, unde toată lumea este împreună. Mă bucur foarte mult şi sper să vă bucuraţi de această zi", a transmis Custodele Coroanei.

Astăzi, 10 Mai, este sărbătorită Ziua Regalității sau Ziua Regelui, după cum mai este numită. Mii de admiratori ai Coroanei din România au fost prezenți pentru a fi lângă Majestatea Sa Margareta.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel