Tradiții și obiceiuri pentru Schimbarea la Față: Ce nu ai voie azi

Schimbarea la față
Schimbarea la față

Ortodocșii sărbătoresc, azi, Schimbarea la Faţă a lui Iisus Hristos, zi considerată în popor ca fiind granița dintre vară și toamnă. Tradițiile, superstițiile și obiceiurile atribuite acestei zile sunt însă nenumărate, scrie 

Schimbarea la Faţă a lui Iisus Hristos are ca semnificaţie momentul în care apostolii Mântuitorului, aflaţi pe Muntele Tabor, s-au convins că acesta nu este doar un prooroc al lui Dumnezeu, ci Fiul Său. Pe Muntele Tabor, pe când Iisus se ruga, apostolii, moleşiţi de somn, au tresărit la o privelişte nemaivăzută: chipul Mântuitorului s-a făcut altul, faţa Lui strălucea ca soarele, iar hainele Lui se făcuseră albe că zăpada. În această lumină, doi bărbaţi stăteau de vorbă cu Iisus despre patima şi moartea Sa în Ierusalim. Este vorba despre marii prooroci ai Vechiului Testament, Moise şi Ilie.

Semnificaţia tainică a acestei sărbători este vederea lui Dumnezeu şi transfigurarea omului, posibilitatea lui de a se îndumnezei încă din această viaţă.

Sfârșitul verii, începutul toamnei

În popor, această sărbătoare este prăznuită pe data de 6 august şi este privită şi ca începutul toamnei. Schimbarea la Faţă mai este numită şi Obrejenia, denumire ce vine din slavonă şi înseamnă transformare, schimbare. Denumirea în limbă greacă a sărbătorii este Metamorphosis (transfigurarea). Sfântul Antim Ivireanul o numeşte sugestiv Dumnezeiasca Înfrumuseţare a lui Hristos.

Superstiții în ziua Schimbării la Față

Cei care nu ţin această sărbătoare vor fi uscaţi şi gălbejiţi ca florile care de acum încep să se veştejească. Cine spală haine în această zi va fi năpădit de păduchi şi ploşniţe. Fetelor care se spală în această zi nu le mai creşte părul, aşa cum nu mai creşte iarba.  Oamenii care nu-şi văd umbra capului la răsăritul soarelui, în dimineaţa zilei, vor muri până la sfârşitul anului.

În această zi nu este bine să te cerţi cu nimeni şi nici să fii certat de către cineva, că aşa vei fi tot anul. Oamenii care se roagă în această zi să scape de o patimă, sigur vor fi vindecaţi. Femeile însărcinate, dacă vor ţine post azi, vor avea o naştere uşoară şi copii sănătoşi.

Biserica a rânduit ca, de sărbătoarea Schimbării la Faţă, să se facă dezlegare la peşte pentru bucuria praznicului, ce are loc în timpul postului Sfintei Marii.

Se sfințesc recoltele

În această perioadă se sfinţesc grădinile, boabele de grâu pentru semănat, recoltele. Credincioşii duc la biserică prinoase din roadele pe care le au, pentru a fi binecuvântate de preot şi împărţite celor sărmani. De asemenea, viii nu trebuie să-i uite nici pe cei trecuţi în nefiinţă, ci să facă pomană în amintirea şi pentru sufletul acestora.

De acum înainte, iarbă nu mai creşte, păsările se pregătesc să plece spre ţările calde, insectele se pregătesc să intre în pământ. Frunzele copacilor încep să ruginească. Dacă în Ziua Schimbării la Faţă vremea este însorită şi plăcută, toamnă va fi una roditoare şi îmbelşugată. În schimb, dacă plouă, toamna va fi una mohorâtă. În popor se spune că, dacă în postul Adormirii Maicii Domnului plouă mult, iarnă care va veni va fi una plină de ninsori.

O veche superstiţie spune că nu e bine să te mai scalzi în apele repezi de munte, că apele se răcesc, iar cerbii vin să le spurce şi creşte riscul îmbolnăvirilor. Tot de acum este bine să nu se mai doarmă afară.

VOTEAZA ARTICOLUL

STIRE RECOMANDATA

EXPLOZIV. Rareș Bogdan: O să fac toate presiunile să putrezească în închisoare

Anca Murgoci / 30 aug, 21:15

BREAKING NEWS 

Știri din Mass-media

Rareș Bogdan a făcut declarații explozive marți seară la "Jocuri de putere", la Realitatea TV.

Avicii se retrage

31 aug, 08:40

Array ( [id] => 514695 [title] => Avicii se retrage [supratitle] => [description] =>

Avicii, DJ-ul în vârstă de 26 de ani, a anunțat că se retrage din lumea muzicală din cauza unor probleme de sănătate.

[title_homepage] => Un cunoscut DJ se retrage [description_homepage] => [title_rss] => [description_rss] => [title_tpu] => [content] =>

Artistul nu a dat însă mai multe detalii despre acest lucru, ci doar și-a exprimat regretul pentru retragerea sa, printr-un mesaj emoționant postat pe contul de socializare, conform Libertatea.

Avicii, al cărui nume real este Tim Bergling, a susţinut ultimul său concert la Ushuaia Ibiza Beach Hotel. El a anunţat la începutul acestui an că va renunţa la show-urile live. Fanii au venit în număr mare să asiste la ultimul concert al DJ-ului Avicii, iar mulţi dintre ei au publicat după aceea pe Twitter mesaje prin care şi-au exprimat regretul faţă de dispariţia de pe scena concertistică a muzicianului suedez.

[allow_comments] => 0 [keywords] => [source] => [author] => [author_id] => 175 [old_id] => 0 [old_entity_id] => 0 [editor] => 175 [reporter] => 0 [gplusid] => [date_published] => 2016-08-31 08:40:47 [date_updated] => 2016-08-31 08:40:47 [date_in] => 0000-00-00 00:00:00 [date_out] => 0000-00-00 00:00:00 [video_files] => 0 [audio_files] => 0 [image_files] => 1 [other_files] => 0 [article_status] => 3 [article_main_type] => 0 [article_type] => standard [summary] => [custom_article_type] => [slug] => avicii-se-retrage [meta_info] => [old_show_id] => 0 [old_star_id] => 0 [old_type] => [subtitle] => [connection] => [tdr_special_tag] => [media] => Array ( [images] => Array ( [0] => Array ( [id] => 510454 [media_type] => image [description] => [filename] => concert_rock_public_58604200.jpg [datedir] => 201607 [upload_date] => 2016-07-14 19:37:53 [preview] => [source] => [ingallery] => 1 [am_description] => [promo] => 0 [link] => http://www.dcnews.ro/foto_510454__514695.html ) ) ) ) 1
SONDAJ: România pute?

30 aug, 23:30

Array ( [id] => 514687 [title] => SONDAJ: România pute? [supratitle] => [description] =>

Un cuplu de turiști americani, genul de călători prin lume cu ghiozdanul în spate, au desființat România pe canalul lor de YouTube. 

[title_homepage] => [description_homepage] => [title_rss] => [description_rss] => [title_tpu] => [content] =>

Harry și Audrey Lesner au pornit în urmă cu doi ani într-o călătorie în jurul lumii. Ei au titrat filmarea despre țara noastră: "Lung, cald și împuțit. Ghid de călătorie în Cluj Napoca, România, Transilvania". În cele zece minute publicate, ei desființează România. Ei critică o "persoană care latră și miaună ca să vândă ziare", susțin că sunt "într-o misiune să aflăm unde este trenul nostru. Pentru că, în România, semnele sunt întodeauna greșite, oamenii se înșală întotdeauna, totul este întotdeauna greșit așa că trebuie să mergi pe aici și să întrebi: «Acesta e trenul? Ăsta e trenul? Ăsta e trenul?», pentru că bănuiesc că nu există nicio modalitate formală să organizeze totul, nu este niciun sistem, nu sunt nici măcar numere pe peroane". Ei sunt nemulțumiți de căldura din tren, de viteza trenului, susțin că românii sunt întotdeauna într-o saună și că miros urât întotdeauna. "Dumnezeule! Nu e neapărat trenul, sunt oamenii din tren care put", spune Harry. Ei susțin că deși nu și-au spălat hainele și lenjeria de câteva zile, tot nu put, spre deosebire de românii din tren. Audrey este dezamăgită de cazarea cu patul si podeaua murdare, gândaci peste tot și miros urât. "Scoteți-mă, naibii, din România" a fost concluzia ei.  

Cei doi tineri sunt genul care merg în călătorii cât mai ieftine posibil. În cazul vacanțelor cu buget redus, condițiile de cazare și transport țin de șansă în orice țară de oriunde de pe glob, din călătoria lor în jurul lumii. 

Răspundeți în sondajul dcnews.ro dacă este adevărat că România este murdară, așa cum susțin cei doi turiști. 

[allow_comments] => 0 [keywords] => [source] => [author] => [author_id] => 15 [old_id] => 0 [old_entity_id] => 0 [editor] => 15 [reporter] => 0 [gplusid] => [date_published] => 2016-08-30 23:30:35 [date_updated] => 2016-08-30 23:56:01 [date_in] => 0000-00-00 00:00:00 [date_out] => 0000-00-00 00:00:00 [video_files] => 0 [audio_files] => 0 [image_files] => 1 [other_files] => 0 [article_status] => 3 [article_main_type] => 0 [article_type] => standard [summary] => [custom_article_type] => [slug] => sondaj-romania-pute [meta_info] => [old_show_id] => 0 [old_star_id] => 0 [old_type] => [subtitle] => [connection] => [tdr_special_tag] => [media] => Array ( [images] => Array ( [0] => Array ( [id] => 513092 [media_type] => image [description] => [filename] => screen_shot_2016_08_30_at_11_27_05_pm_48241500.png [datedir] => 201608 [upload_date] => 2016-08-30 23:27:26 [preview] => [source] => [ingallery] => 1 [am_description] => [promo] => 0 [link] => http://www.dcnews.ro/foto_513092__514687.html ) ) ) ) 1
Exerciții care fac minuni împotriva celulitei. VIDEO

30 aug, 23:30

Array ( [id] => 514688 [title] => Exerciții care fac minuni împotriva celulitei. VIDEO [supratitle] => [description] =>

Andreea Sava a prezentat mai multe exerciții care ne ajută să combatem celulita.

[title_homepage] => [description_homepage] => [title_rss] => [description_rss] => [title_tpu] => [content] =>

"Am vorbit în multe articole despre celulită și metode de combatere și am spus, de fiecare dată că, pe lângă o alimentație adecvată, mișcarea este esențială. Și am zis să mai lăsăm vorbele și să vin cu exemple concrete în acest sens.

Așa că am înregistrat, pentru voi, antrenamentul de mai jos. 5 exerciții simplu de făcut acasă. Eu, așa cum spun și în clip, recomand 2-3 serii. Dar și dacă faceți măcar una, o dată la 2-3 zile, și tot se vor vedea efectele. Asta înseamnă doar 6 minute! Ce-s 6 minute în viața omului?!", a scris jurnalista pe blogul său. Clipul poate fi văzut AICI.

[citeste si]

[allow_comments] => 0 [keywords] => [source] => [author] => [author_id] => 6 [old_id] => 0 [old_entity_id] => 0 [editor] => 6 [reporter] => 0 [gplusid] => [date_published] => 2016-08-30 23:30:10 [date_updated] => 2016-08-30 23:30:10 [date_in] => 0000-00-00 00:00:00 [date_out] => 0000-00-00 00:00:00 [video_files] => 0 [audio_files] => 0 [image_files] => 1 [other_files] => 0 [article_status] => 3 [article_main_type] => 0 [article_type] => standard [summary] => [custom_article_type] => [slug] => exerci-ii-care-fac-minuni-impotriva-celulitei-video [meta_info] => [old_show_id] => 0 [old_star_id] => 0 [old_type] => [subtitle] => [connection] => [tdr_special_tag] => [media] => Array ( [images] => Array ( [0] => Array ( [id] => 513093 [media_type] => image [description] => [filename] => screen_shot_2016_08_30_at_23_28_58_81879200.png [datedir] => 201608 [upload_date] => 2016-08-30 23:29:22 [preview] => [source] => [ingallery] => 1 [am_description] => [promo] => 0 [link] => http://www.dcnews.ro/foto_513093__514688.html ) ) ) ) 1

TOP STIRI CELE MAI...

www.auchan.ro

antena3.ro

comunicate de presa

Designed by PROGRAPHICS

Studiul de Audienta si Trafic Internet
d3a3.n3