SFÂNTA MARIA. Lăsata secului pentru Praznicul Adormirii Maicii Domnului din 15 august

SFÂNTA MARIA. Lăsata secului pentru Postul Sfintei Marii se face pe data de 31 iulie. În cazul în care 31 iulie este în zi de miercuri sau vineri, se lasă sec în seara zilei de 30 iulie.

Cuvântul sec, din sintagma "lăsatul secului", este înțeles de noi ca fiind sinonim cu uscat, fără grăsime, de post. Însă, secul pe care îl cere postul ortodox este seclum (saeculum), adică lumea împătimită.

Cum trebuie să postim

Lunea, miercurea și  vinerea se ajunează până după orele 15,00, când se mănâncă mâncare uscată. Marțea și joia se mănâncă legume fierte (fără untdelemn), iar sămbăta și duminica este dezlegare la untdelemn și vin. Pe 6 august, de Schimbarea la Față este dezlegare la pește, untdelemn și vin.

Lăsatul secului semnifică renunțarea la mâncare cu grăsimi, dar are și un altfel de înțeles: acela al renunțării la spiritul lumesc în favoarea unei vieți duhovnicite. 

Postul Adormirii Maicii Domnului este cel mai nou dintre cele patru posturi ale anului. Originile sale se află prin secolul al V-lea, când s-a dezvoltat și cultul Maicii Domnului. La început, acest post nu se ținea peste tot la fel. Creștinii din Antohia posteau doar o singură zi, la praznicul Schimbării la Față a Domnului. Creștinii din Ierusalim posteau opt zile, iar cei din partea Constantinopolului doar patru zile. 

În 1166, la Constantinopole are loc un sinod convocat de patriarhul Luca Chrysoverghi, care stabilește că postul să înceapă la 1 august și să dureze până la 15 august,  la Praznicul Adormirii Maicii Domnului.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel