Scandal imens. Numirea în funcție a produs indignare. "La cât suntem de proști…"

Premieră absolută pentru România. Propunerea pentru o numire în funcție a stârnit un scandal de proporții. 

Punctul 15 de pe ordinea de zi a Comitetului Executiv al FRF: propunerea grecului Kyros Vassaras, noul şef al arbitrilor din România, pentru funcţia de membru în Comisia de Arbitri a UEFA.

Reacțiile nu au fost dintre cele mai plăcute. 

Ion Crăciunescu, fost arbitru internaţional şi şef al Comisiei Centrale a Arbitrilor de la FRF, și-a strigat indignarea: "Este una dintre cele mai dezastruoase decizii, o ruşine pentru România! L-am susţinut pe oricare dintre conducătorii români, dar nu pot fi de acord cu aşa ceva", potrivit prosport.ro. El îl întreabă pe Răzvan Buleanu, președintele FRF: "De ce România susţine o persoană străină care a fost la UEFA şi nu a reuşit să promoveze vreun arbitru român, în special pe Balaj şi Tudor, fluieraşi cu multă experienţă?".

Claudiu Manda, atac din ficați la Klaus Iohannis

Adrian Porumboiu, fost arbitru internaţional şi şef al Comisiei Centrale a Arbitrilor de la FRF, după ce a rămas mut de uimire, a izbucnit: "Domnule, nu s-a mai pomenit aşa ceva nicăieri! Nici măcar Collina, cât a fost el de mare, când l-au adus în Ucraina nu l-au propus să reprezinte ţara la UEFA! De-aia se numesc federaţii naţionale: ca să propună oameni de acolo. Puteau să nominalizeze pe oricine la UEFA, dar să fie român. E un lucru foarte important".

Fostul arbitru a devenit un înverşunat contestatar al noii conduceri a FRF: „Ne-am bucurat toţi că am scăpat de Mircea Sandu şi, când colo, am dat de unii şi mai şi! Ce să mai zic, domnule? La mintea lor, nu mă mai surprinde nimic! Arată că sunt prea mărunţi... Aştept ca Burleanu să-i ducă acum şi micul dejun în cameră lui Vassaras. Dar nu aşa, oricum, ci cu plecăciuni! Şi haideţi să vă spun ceva: UEFA nici măcar n-o să-l aleagă pe grec în Comisia de Arbitri! Dar la cât sunt de proşti ăştia de la FRF... Pentru porcăria asta, pentru această gafă monumentală, ar trebui să-şi ia tălpăşiţa toţi de la FRF!"

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel