Liviu Dragnea: Azi îmi dau demisia din funcția de președinte executiv al PSD

Liviu Dragnea a anunţat, miercuri, că în cursul zilei va ajunge la sediul PSD şi îşi va depune mandatul de preşedinte executiv, după ce Partidul a decis să amâne din nou şedinţa CEX în care ar fi trebuit să se discute situaţia sa.

"Eu nu mai vreau să prelungesc această discuţie despre demisia mea. În consecinţă, astăzi, când ajung la Partid, voi înregistra demisia şi ea devine efectivă. Cu tot respectul pentru toţi colegii care mă susţin, cu toate mulţumirile. Dacă partidul va hotărî că pot să îi ajut în continuare, voi fi dispus să o fac. Eu am anunţat de vineri că îmi depun mandatul la BPN, luni nu a fost un BPN formal, a rămas să se organizeze o şedinţă a CEX, care iată, a fost amânată. Eu îmi depun mandatul astăzi la Partid”, a anunțat Liviu Dragnea în această dimineață.

Citește și: Dosarul Referendumului: Liviu Dragnea, condamnat la închisoare

"Eu nu cred că este în regulă ca, după această sentinţă - pe care eu o consider nedreaptă, dar o respect - ca eu să fiu preşedinte executiv în continuare", a continuat fostul ministru al Dezvoltării.

Întrebat dacă sentința primită în Dosarul Referendumului afectează în vreun fel relaţia sa cu preşedintele PSD, Victor Ponta, Liviu Dragnea a dat asigurări că nu se schimbă nimic din acest punct de vedere.

"Rămânem în echipă. După cinci ani şi ceva în care am lucrat împreună, sunt dispus să mă implic în orice activitate a Partidului. Relaţia mea cu Victor Ponta nu poate fi afectată în niciun fel", a conchis social-democratul.

Vezi și: Oficial! Pe cine a nominalizat Ponta în locul lui Dragnea

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel