Ana Birchall atacă acțiunile antiromânești ale liderilor britanici

Deputatul PSD, Ana Birchall, Înalt Reprezentant al Primului-Ministru pentru afaceri europene și parteneriat cu SUA, face apel la solidarizarea românilor din diasporă cu Guvernul de la București. Ana Birchall vrea să dea o replică la tendințele anti-europene și antiromânești ale unor lideri ai Marii Britanii.

„Sunt profund îngrijorată că pozițiile și politicile publice promovate de unii lideri politici, în special din Marea Britanie, un stat prieten cu care avem relații comerciale și politice foarte bune, afectează grav situația cetățenilor români din Regat și duce la deturnarea principiilor fundamentale ale Uniunii Europene. Așa cum declara premierul Victor Ponta în recentul interviu acordat cotidianului The Times, propunerile de politici și măsuri în privința imigrației sunt discriminatorii și neconforme cu principiile Uniunii Europene.

Uniunea Europeană este un proiect integrant pentru state și națiuni, nu doar o listă de propuneri care pot fi ignorate sau combătute. Principiul libertății de circulație a cetățenilor pe întreg teritoriul Uniunii este fundamental. Uniunea Europeană nu poate funcționa pe două viteze diferite și nu poate promova tratamente diferențiate pentru cetățenii săi. Indiferent de țara de proveniență sau cea în care aleg să muncească, europenii sunt cetățenii aceleiași entități, la care fiecare stat membru și-a exprimat dorința să adere, Uniunea Europeană", a declarat deputatul PSD.

Citește și: Ana Birchall îi cere DEMISIA lui Bogdan Oprea

„Recentele poziționări și acțiuni politice din Marea Britanie nu trebuie să devină un exemplu pentru alte state" a arătat Birchall, amintind că numărul de români care au votat la ultimele alegeri europarlamentare a crescut cu aproape 280% față de 2009 și reprezintă un semnal evident de susținere a proiectului european.

„Fac un apel în special la românii din Marea Britanie, dar și din toate celelalte țări în care cinstim societățile locale cu muncă onestă și integrare culturală, să se solidarizeze cu primul Guvern care combate cu vehemență politicile de discriminare și de denigrare ale românilor din diasporă. Puterea diasporei românești este foarte mare, iar cei ce fac parte din ea reprezintă primii ambasadori ai României în comunitățile în care au ales să locuiască.

Citește și: Prințul Charles, apropiat de o româncă . Vezi cine este

Am încrederea că printr-o mai strânsă legătură cu consulatele și ambasadele României din străinătate și o continuă implicare în comunitățile locale putem arăta că România și românii sunt mai mult așa cum ne-a descris Prințul Charles și nu cum ne-au descris unele tabloide. „Este evident că recentele rezultate ale alegerilor europarlamentare au arătat ca euroscepticismul este în creștere și de aceea consider că este nevoie de unitate și solidaritate la nivelul UE pentru a combate un asemenea curent dăunător evoluției proiectului european.

În același timp, avertizez în mod public că soluția aleasă de unele partide tradiționale și cu vechime din Marea Britanie de a câștiga voturi din direcția dreptei extreme este profund greșită și anti-europeană", a declarat Ana Birchall.

Citește și: Ana Birchall (PSD): Salariile, mai mari cu 4,4% față de aceeași perioadă a anului trecut

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel