Alianța PMP-PNȚCD stârnește reacții vehemente. Ce spun Gheorghe Ciuhandu și Vasile Lupu

Protocolul semnat sâmbătă pentru constituirea alianței politice PMP-PNȚCD și susținerea candidatului PMP, Elena Udrea, în alegerile prezidențiale nu este apreciat de către veteranii țărăniști. Atât Gheorghe Ciuhandu, fost primar al Timişoarei şi fost candidat al PNȚCD la Preşedinţia Românei, şi Vasile Lupu, fost preşedinte al partidului, îl acuză pe actualul lider țărănist, Aurelin Pavelescu, de o decizie unilaterală și susține că se impune organizare unui Congres. 

„Reacţiile în partid sunt foarte negative. Am vorbit şi cu domnul Lupu. Cred că singura entitate în măsură să aprecieze o atitudine a PNŢCD în campania electorală actuală e un viitor Congres, care ar trebui să se ţină în septembrie sau începutul lui octombrie. Pavelescu nu poate să vândă acest partid în modul în care a făcut-o. Voi lupta din răsputeri împotriva acestei mizerii. Lumea e foarte revoltată, pentru că este o decizie unilaterală, luată de acest individ în numele unui partid pe care nu-l mai reprezintă, dar îl foloseşte ca masă de manevră, să-şi atingă interesele personale. Iar persoana pe care vrea să o susţină e o persoană lipsită de orice onorabilitate, ca să nu spun mai mult, nedemnă de a atinge o astfel de funcţie. De patronul ei, de Băsescu, nu mai are rost să comentez. Sunt realmente revoltat. De unde sunt, nu prea pot interveni, dar vreau să spun treaba asta", a declarat Gheorghe Ciuhandu, pentru stiripesurse.ro.

Totodată, fostul edil al municipiului Timișoara consideră nedemn ca Aurelian Pavelescu să implice PNȚCD în jocurile sale personale.

Întrebat dacă susţine pe altcineva la alegerile prezindenţiale, Ciuhandu a mai adăugat: „Deocamdată nu pot să susţin pe nimeni. Eu sunt monarhist. Mi s-ar părea în plus să spun că susţin pe cineva. Dar nici aşa, ca un individ, în numele unora şi al altora, să susţină o persoană nedemnă, fără niciun fel de consultare. Practic, ăsta îşi face jocurile lui personale. E chemat la comandă de Băsescu şi nu pot să accept ideea, ca membru al acestui PNŢCD de atâţia zeci de ani, ca să vândă partidul fără să-l consulte. Este nedemn. Ştiu cine sunt şi Pavelescu, şi Udrea, şi Băsescu. Nu voi accepta de nicio manieră şi, chiar dacă m-am retras din segmentul de politică activă, acest lucru îl voi combate cât se poate de mult", a adăugat Ciuhandru.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel