ActiveWatch, avertisment cu privire la insolvența TVR

Insolvenţa nu oferă nicio garanţie că TVR se va redresa financiar, iar "principalii vinovaţi de situaţia televiziunii publice dau dovadă de laşitate şi nu îşi asumă măsurile care se impun pentru salvarea instituţiei". se arată într-un comunicat al organizaţiei ActiveWatch.

Situaţia Televiziunii Române a figurat pe ordinea de zi a Comisiei de cultură a Camerei Deputaţilor, însă acest subiect a fost amânat pentru săptămâna viitoare.

"Principalii vinovaţi de situaţia televiziunii publice dau dovadă de laşitate şi nu îşi asumă măsurile care se impun pentru salvarea instituţiei. Insolvenţa nu oferă nicio garanţie că TVR se va redresa financiar. În schimb, reprezintă o măsură ce provoacă temeri întemeiate privind respectarea misiunii publice a TVR şi ridică semne de întrebare privind soarta activelor administrate de TVR", apreciază reprezentanţii ActiveWatch.

Potrivit acestora, "mediul politic este principalul responsabil de situaţia dezastruoasă a televiziunii publice, prin managementul incompetent şi corupt pe care l-a numit la conducerea instituţiei de-a lungul anilor, prin mecanismele legale care au permis jefuirea resurselor TVR fără niciun control public şi nicio consecinţă legală şi, mai ales, prin refuzul sistematic de a modifica legea 41/1994 şi de a actualiza nivelul taxei de televiziune", citează Agerpres

[citeste si]    

"Iar acum, după ce a 'reuşit' aceste 'performanţe', mediul politic pedepseşte tot televiziunea publică cu o soluţie ce pune în pericol misiunea constituţională a serviciilor publice de radio şi televiziune", se arată în comunicatul citat.

Reprezentanţii ActiveWatch cer Parlamentului şi Guvernului să dea dovadă de responsabilitate şi de curaj şi să ia măsurile fără de care TVR nu va putea supravieţui. Discutarea propunerii pentru completarea Legii de funcţionare a SRR şi SRTv a fost amânată marţi în Comisia de cultură a Camerei Deputaţilor.

"Este o iniţiativă în procedură de urgenţă. (...) Înţeleg că la solicitarea grupului social-democrat se doreşte a amâna discuţia pentru o săptămână şi rog consilierii comisiei să facă o adresă către Biroul permanent să solicităm amânarea discuţiei pentru că se află în procedură de urgenţă şi în mod normal săptămâna viitoare ar fi trecut tacit", a declarat preşedintele Comisiei pentru cultură, arte, mijloace de informare în masă, deputatul PNL Gigel Ştirbu.

Social-democratul Florin Pâslaru a spus că amânarea vine din cauza amendamentelor la această propunere.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel