Vouchere de la primărie pentru a merge la restaurante şi cafenele! Cine sunt norocoșii

Primăria din Viena a decis să acorde fiecărei familii vouchere în valoare de 50 de euro, care vor putea fi cheltuite în restaurantele şi cafenele din capitala Austriei începând de vineri, când aceste localuri se vor redeschide, transmite Bloomberg.

Primarul social democrat Michael Ludwig, care vrea să fie reales la alegerile municipale din 22 octombrie, a anunţat această măsură în valoare de 40 de milioane de euro printr-un mesaj publicat miercuri pe Twitter.

Renumitele restaurante şi cafenele au fost închise în data de 16 martie, când a fost introdusă o măsură de carantină la nivel naţional pentru a opri răspândirea noului coronavirus.

Decizia edilului Vienei vine să suplimenteze un plan naţional al guvernului federal, care vrea să ajute restaurantele prin reducerea unor taxe precum Taxa pe Valoarea Adăugată, taxa pe băuturi non-alcoolice şi o taxă specială pentru vinul spumant. Sectorul restaurantelor şi cafenelelor este unul din cele mai grav lovite de măsurile de izolare, al căror impact a fost agravat de colapsul turismului.

Reprezentanţii primăriei din Viena au precizat că locuitorii capitalei vor primi vouchere via mail. Persoanele singure vor primi un voucher în valoare de 25 de euro. De asemenea, restaurantele şi cafenelele pot schimba voucherele pentru bani gheaţă, potrivit Agerpres.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel