Vosganian, solicitare urgentă: Doar aşa putem ajuta firmele româneşti afectate de criza Covid-19

Varujan Vosganian solicită anularea urgentă a unei prevederi din OUG 30/2020. 

"Cer anularea imediată a art. XI alin 2.b) din cuprinsul OUG 30/2020, pentru ca firmele românești să poată beneficia în mod real de susținerea de care au atâta nevoie! Când spunem că dorim să contracarăm efectele economice ale crizei de corona virus și să ajutăm firmele aflate în dificultate trebuie să fim serioși și responsabili, să nu umblăm cu tertipuri care să amăgească mediul de afaceri și să fie făcute doar ca să dea bine în fața opiniei publice.

Și ca să aduc și dovada pentru ceea ce spun, iată ce a declarat: președintele Agenției Naționale a Ocupării Forței de Muncă (ANOFM) : Pentru firmele afectate de situația economică sunt două condiţii cumulative - prima e să aibă încasări cu 25% mai puţin decât media lunilor ianuarie şi februarie, iar a doua condiţie este să nu aibă bani pentru salarii", transmite deputatul ALDE Varujan Vosganian.

"Numai firmele care trăiesc de azi, pe mâine, beneficiază de ajutor!"

"Cu alte cuvinte, numai firmele care trăiesc de azi, pe mâine, care și-au cheltuit banii sau i-au scos din firmă, beneficiază de ajutor! Firmele cu bonitate, care au linii de credit, care au fost precaute și și-au creat rezerve, nu beneficiază! Ca să nu mai vorbim de faptul că, chiar în condițiile disponibilizărilor, firmele au o seamă de alte cheltuieli pentru care au nevoie de resurse financiare! Iată modul interesant prin care Guvernul răsplătește spiritul antreprenorial! Ca să nu mai vorbim de faptul că dovedirea sau nedovedirea resurselor financiare este o treabă complicată, arbitrară și birocratică.

Potrivit aceluiași alineat, Guvernul oferă finanțare doar pentru 75% dintre salariații firmelor aflate în dificultate din cauza epidemiei, restul de 25% dintre angajați n-au decât să-și piardă locul de muncă și să se ducă de tot acasă. De ce? Păi nu spuneam că nimeni nu trebuie să-și piardă locul de muncă din cauza epidemiei?

Ar fi interesant de știut ce explicație oferă Guvernul la faptul că un bar cu 10 salariați care și-a încetat activitatea primește imediat și integral susținerea de 75% din salariu pentru angajați, iar o fabrică de textile cu sute de angajați, aflată în aceeași situație, trebuie mai întâi să dovedească că nu are o lețcaie și apoi să aleagă dintre salariați un sfert pe care să-l dea afară", a scris pe Facebook vicepreşedintele ALDE Varujan Vosganian.

 

"Iată și textul alineatului buclucaș 2.b care trebuie urgent anulat:

2) De prevederile alin. (1) beneficiază salariații angajatorilor care îndeplinesc una din următoarele condiții:
b) reduc activitatea ca urmare a efectelor epidemiei COVID-19 și nu au capacitatea financiară de a achita plata tuturor salariilor angajaților lor. Angajatorii pot beneficia de plata indemnizației prevăzute la alin. (1) pentru cel mult 75% dintre angajații care au contracte individuale de muncă active la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență", transmite Varujan Vosganian.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Acest articol reprezintă o opinie.

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

DC Media Group Audience
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel