Vicepremierul Ciolacu, două lovituri date pe plan județean. Câștig important

Vicepremierul Marcel Ciolacu, președintele PSD Buzău, vine cu noi vești bune.

Social-democratul vrea ca buzoienii să plătească facturi mai mici la întreținere, prin eliminarea costurilor legate de apa meteorică și prin reducerea cu aproximativ 30 la sută a prețului plătit de către agenții economici pentru colectarea apei meteorice.

"Așa cum m-am zbătut ca județul Buzău să primească fonduri pentru finanțarea proiectelor de dezvoltare locală, îmi doresc acum ca oamenii din Buzău și Râmnicu Sărat să plătească facturi mai mici la întreținere, prin eliminarea costurilor legate de apa meteorică și prin reducerea cu aproximativ 30 la sută a prețului plătit de către agenții economici pentru colectarea apei meteorice.

Sunt două măsuri corecte, desprinse și din concluziile unui studiu efectuat de municipalitate la începutul anului, menite totodată să sprijinine și să încurajeze inclusiv consumatorii agenți economici.

De aceea, am solicitat Consiliului Județean Buzău și Companiei de Apă Buzău convocarea de urgență a Adunării Generale a Acționarilor ADI 2008 pentru formalizarea legală a acestor măsuri și mă aștept ca acestea să fie duse la îndeplinire cât mai repede de către factorii responsabili.

Cetățenii din Buzău și Râmnicu-Sărat au dreptul la apă mai ieftină și la servicii de calitate din partea autorităților locale", a spus Marcel Ciolacu.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel