Vezi cum arată izoleta românească. Lăzăroaie: Creată la cererea Direcţiei Medicale a MApN

Izoleta românească a fost realizată la solicitarea Direcţiei Medicale a MApN pentru transportul pacienților suspecți sau diagnosticați cu coronavirus. 

Izoleta românească a fost realizată la solicitarea Direcţiei Medicale a MApN şi a fost adaptată după sistemul prin care cei transportaţi în această incintă erau protejaţi de un agent contaminant exterior, a afirmat sâmbătă cercetătorul ştiinţific Claudiu Lăzăroaie, de la Agenţia de Cercetare pentru Tehnică şi Tehnologii Militare (ACTTM), scrie Agerpres. 

El a explicat că "targa are o incintă impermeabilă la gaze şi vapori cu presiune negativă pentru a ţine agentul contaminant înăuntru".

"Avem un sistem de filtro-ventilaţie care ajută la crearea presiunii negative şi un cadru uşor de dur-aluminiu pentru a fi uşor de transportat. Nu am lucrat strict la acest proiect (...) Colegii mei şi eu aveam experienţă în dezvoltarea sistemelor de izolare pentru pacienţii contaminaţi cu agenţi chimici. Dacă acolo trebuia să ţinem agentul contaminant în exteriorul izoletei, aici (n.r. la izoleta pentru coronavirus) trebuie să ţinem în interior contaminarea", a precizat lt-col. Lăzăroaie.

Cât de sigură este izoleta?

Cercetătorul ştiinţific a menţionat că testele pentru izoletă au presupus măsurarea presiunii negative şi măsurători specifice pentru material care se fac pentru asigurarea rezistenţei mecanice a izoletei.

"Produsul a fost dezvoltat la cerinţa Direcţiei Medicale şi sperăm ca primele produse fabricate să ajungă la Direcţia medicală.

Claudiu Lăzăroaie a anunţat în context că prezent se lucrează la un sisteme modulare în care să fie trataţi cei infectaţi cu coronavirus.

"Lucrăm la modulul tratamentului pentru pacienţii contaminaţi cu coronavirus, având în vedere că numărul camerelor de spital în care aceştia pot fi trataţi este mic. Încercăm să facem nişte sisteme modulare pentru tratamentul acestora", a afirmat Lăzăroaie.

Sistem de evacuare, realizat în timp record 

Cercetătorii ştiinţifici din Centrul de Cercetare Ştiinţifică pentru Apărare CBRN şi Ecologie din cadrul Agenţiei de Cercetare pentru Tehnică şi Tehnologii Militare (ACTTM) au realizat, într-un timp record, un sistem de evacuare a personalului contaminat cu agenţi biologici - BIOEVAC (tip izoletă), a informat vineri Ministerul Apărării Naţionale.

Potrivit MApN, echipamentul asigură izolarea temporară şi transportul în siguranţă al personalului suspect sau confirmat a fi contaminat cu agenţi biologici, inclusiv SARS-CoV-2, şi este dotat cu un sistem de filtro-ventilaţie cu presiune negativă.

"Produsul dezvoltat de cercetătorii militari îndeplineşte standardele de securitate pentru prevenirea riscurilor de contaminare în zona de izolare şi pe traseul de transport al persoanei infestate", a precizat MApN.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel